oboseala e o apă curgătoare
peste care plutesc ca o frunză desprinsă.
s-au întâmplat lucruri ce dau de gândit,
frumoase, triste, înspăimântătoare,
am fost martorii lor și am pus totul în inimă –
aceste șocuri electrice
din care ne trezim cu mintea clară
și peste toate, cu inexplicabilul simțământ
că odată cu împuținarea puterilor
câmpul de posibilitate al vieții crește indefinit.
e ziua în care sfântul fără de arginți
ne-a privit sub cupolă
și florile au tremurat de fericire.
una peste alta s-au adunat anii și noi, ca uleiul,
am rămas deasupra,
consumați de flacăra propriei arderi,
ușor legănați de acest cutremur al ființei
ce scapără cum ar țâșni din icoană.
Un comentariu:
Multumim!
Trimiteți un comentariu