joi, 29 noiembrie 2018

Părintele Prof. Constantin Necula: Picătura de Carte. Explozii de lumină la vremea de întuneric ce o străbatem




Un autor minunat. Frate de carte Minunii. Legat de mistica Părintelui Ghelasie de la Frăsinei, așa îl cunoaștem mai toți pe Florin Caragiu. Azi l-am redescoperit poet. Două volume: ESTE (Ed. Platytera, 2018, 143 pg.) și Sânge curat (Ed. Platytera, 2018, 167 pg.) par două explozii de lumină la vremea de întuneric ce o străbatem. Născut în 1969, la Ploiești, Florin urmează Matematica (1993) și apoi Teologia (2008), ambele vocații fiindu-i vădite în vers. Publică poeme, dar și articole, unele de atitudine, altele pe teme literare, eseuri și iarăși poeme. Grijuliu cu memoria Părintelui Ghelasie de la Frăsinei, păstrează teologia sa într-un nimb de realism creștin din care Părintelui i-ar fi plăcut să ne străvadă. Merită citit în întregime. Da, este din neamul marelui Toma, dar și din neamul celorlalți Caragii, a căror vocație de povestași o împlinește cu discreție și calm. Prietenii știu ce zic. Ca să mă înțelegeți, iau ajutor pe Ovidiu Nimigean, omul rădăcinii de bucsai, iconicul prieten al dreptului Iona - înviatul din chit. El scrie despre Florin și poezia acestuia: „Într-o lume care nu numai că nu respiră poetic, dar pare definitiv prizonieră în Gestell, Florin Caragiu îi cere poeziei, spre deosebire de majoritatea congenerilor, nu să ricaneze pe seama veacului bolnav și a lumii căzute, ci să-și redescopere virtutea contemplativă. Îi cere- și își cere- răbdare cvasimonahică, sinonimă exercițiului spiritual. „Se întâmplă ceva acolo unde nu se întâmplă nimic”. Iar miracolul- fulgurant, o „liotă” epifanică- se chiar întâmplă: materia opacă prinde să se străvadă, căpătând transparențe nebănuite, lucrurile și chipurile își dezvăluie conturul hieratic, atmosfera banală a cotidianului se transfigurează atinsă de grație. După care atmosfera profană se reface, „răutatea zilei” își urmează cursul, fără însă a putea șterge urma jubilației discrete. Rămâne o stare ce amintește într-o măsură, de poezia târzie a lui Montale: nostalgie și seninătate: Și un duh filocalic, vorbind despre puterea simplității și fragilității, „păpădia aceasta de lacrimi” (ESTE, pg. 138). Nu pot și nu vreau să mai adaug nimic. Poate că, prin poezia lui Florin Caragiu, suntem mai aproape de fundamentul euharistic al lumii din care ne surprindem că trăim. Pe stradă, primite în fuga din București de la un cunoscut comun, m-am surprins așezându-mă pe o bancă și rostind cu voce tare parte din versuri. Ca unul ce abia desnoadă la verbele lumii. Florin, profesor de metafore, surprinde plăcut cu poezia. Ori, mai bine zis, surprinde poezia, iar ea își lasă dăruită ființa cu fiecare vers-nevers. Un nume de poet descoperit în razele binelui: Florin Caragiu.



Revista Tribuna, 04.10.2018


http://www.tribuna.ro/stiri/eveniment/picatura-de-carte-explozii-de-lumina-la-vremea-de-intuneric-ce-o-strabatem-138615.html

miercuri, 28 noiembrie 2018

de vis






dragostea e cu mine
aici departe
ca un câine credincios
ce aleargă peste câmpii
mă miroase
și mă privește în ochi
trăiesc pentru ea
sunt zile minunate
o viață nenăscută
ne îmbrățișează

sunt viu, mă ungi
cu untdelemnul fericirii
am plecat la târg
olog e brațul pe umărul iubit
se milostivește vremea sinelui
plutesc peste înțelegerea mea slabă

bem ceai și vorbim despre toate
mâinile-și caută liniștea pe masă
acolo ai plâns
am adormit pe coapsa ta
ești obosită
m-a înțepat o albină
pe buzele mele a rămas miere
ochii tăi
sunt cei mai înalți munți
unde aerul pur
lasă să dispară gândurile

merii respiră
își încep migrația în suflet
mușcă
și ne găsesc bine făcuți
furnicile devorează cuvinte
spațiul alunecă în noi

farfuria e rotundă
îmi oglindește fața
moartea se scoală
și vine la noi râzând
cu un pahar de vin
ne dă speranțe

trebuie să ies afară
unde soarele strălucește
și lumea se preschimbă iute
inspiră adânc
plouă
gâștele dorm pe lac
viața te ia pe nepregătite
dă și ți se va cere
s-o urmezi până-n pânzele albe

suntem înconjurați
de un gard din îngeri
vorbește cu celulele roșii
au nevoie de ajutor
unde-i suflarea?
viitorul e o mașină de salvare
lângă noi crapă teama
nici o moarte nu supraviețuiește
istoria are frisoane
gata să piardă timpul
sub piatra din gura deschisă

ploaia se varsă încet
întunecat e aerul ce doarme liniștit
pe frunzele apei
de ce trebuie să zboare căldura?
nimeni nu tulbură gleznele-i albe

libertatea umblă desculță
sângerează și cântă
brusc nu se mai aude
suntem îngroziți
stai nemișcată măcar două minute
sprijină-te pe vânt
înghite-ți umbra
o scurtă privire și totul e înlăuntru
unde-l așteptăm pe Dumnezeu
cu visele sfărâmate

aici sunt caii
pe care-i călărim până în nesfârșit
bolnav e trandafirul
ce adulmecă fără noi lumina
ieșită din groapă
dintre viermii flămânzi
ce rod memoria

marea ce ne-a fost dăruită
ne inundă

gândacii colorați sunt pretutindeni
animalele vânează mâinile
ce le-au dat de mâncare
sunt aici să-ți spun o poveste
palidă ca un om
trecut prin gaura acului

Florin Caragiu