între ani

tot ce s-a dus în noi rămâne.

clipim des cu un soi de bucurie secretă,
dând click pe delete. 

de-a surda. 

memoria salvează la nesfârșit și-ntoarce

pe ecran imagini, când te-aștepți mai puțin.

nu scapi de umbra supusă

ce te urmează până-n pânzele albe; 

dragostea trage un fir peste abis, coase răni,

alungă frica – o torță, chipul.

urma scapă turma:

cele bune să se-adune, cele rele să se spele.

reverie

 cabana Mălăiești

vânt polar pe cale

bate până-n vale,

iarna o întinde

peste văi și tinde.

în zăpada moale

urme lasă, pale

fuga noastră lină

către o lumină.

în cabana ninsă,

o figură-ncinsă

așteaptă la masă:

totu-i ca acasă.

se aud șoptite

glasuri arcuite,

nerostite vreri,

lacăte-n tăceri.  

focul se-ntețește,

visul se oprește:

suntem tot pe drum,

fără să știm cum.