reverie

 cabana Mălăiești

vânt polar pe cale

bate până-n vale,

iarna o întinde

peste văi și tinde.

în zăpada moale

urme lasă, pale

fuga noastră lină

către o lumină.

în cabana ninsă,

o figură-ncinsă

așteaptă la masă:

totu-i ca acasă.

se aud șoptite

glasuri arcuite,

nerostite vreri,

lacăte-n tăceri.  

focul se-ntețește,

visul se oprește:

suntem tot pe drum,

fără să știm cum.