acest braţ înflorit
ieşit prin sârma ghimpată de pe gardul cimitirului
ştie ce am pe suflet
frământ cu palmele o grămăjoară de urzici
sub jetul rece de apă înţepătura lor
se topeşte ca glasul mamei într-un petic de cer
prins pe hăinuţa ei într-o noapte
când a adormit cu mine în braţe legănându-mă
aşa cum timpul leagănă sfinţii până adoarme
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu