când
apari la capătul lui,
timpul
se roagă să sfârșească în mine.
sângele-i
stă-n loc de fericire,
clipind
ca un apus scăpat din colțul ochiului.
nu
mai țin pasul cu lumea –
tot
mai mici lucrurile, oamenii
se
strâng pe linia subțire a orizontului,
de
unde, visătoare, lumina
își
clatină capul, plecându-l
la pieptul tău, seara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu