Rep.: La editura Platytera, pe care o conduceți, a apărut în 2018 o carte foarte apreciată și importantă pentru evidențierea unui specific românesc de spiritualitate, intitulată “Pateric carpatin. File de Isihasm”, în care sunt relatate experiențe legate de Cuviosul Ghelasie de la Frăsinei și sfaturi duhovnicești ale acestui părinte îmbunătățit. Puteți să ne spuneți, în câteva cuvinte, cum a apărut această carte?
Florin Caragiu: L-am cunoscut pe Ava Ghelasie în 1991, și am trăit o adevărată revelație a paternității și filiației duhovnicești. Era ca un părinte din vechile paterice, plin de harul și cuvântul lui Dumnezeu, tăind pricinile patimilor și dăruind ucenicilor mângâiere, speranță și un simțământ al libertății întru plinătatea dragostei. Până în anul 2003, când a plecat la Domnul, am avut ocazia, în desele mele peregrinări la sfânta mânăstire Frăsinei, să fiu martor al multor întâmplări minunate și cuvinte de folos, pe care le-am consemnat în volumul Cuviosul Ghelasie Isihastul, apărută în 2004 la editura Platytera. În următorii ani, am căutat și pe alți ucenici ai părintelui sau oameni care l-au întâlnit și cunoscut și i-am rugat să îmi împărtășească din cele ce au trăit alături de Ava. Așa s-au născut încă trei volume de mărturii duhovnicești, apărute la aceeași editură. Alte surse de mărturii folosite de mine în alcătuirea Patericului Carpatin au fost Colocviile dedicate operei și personalității părintelui Ghelasie, pe care le-am organizat în mod regulat, alături de ucenicii părintelui, sub oblăduirea unor Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și articole apărute în presă povestind despre minunata viețuire a acestui ieromonah cu trăire înaltă.
Rep.: Vă rog, dacă se poate, să ne menționați câteva lucruri semnificative vizavi de specificul spiritualității creștine românești descris de părintele Ghelasie în scrierile sale.
Florin Caragiu: Ca ucenic al pustnicului Arsenie Praja din munții Apuseni, părintele Ghelasie a preluat și a transmis un anume specific al spiritualității creștin-ortodoxe românești, numit și iconic. Aceasta pentru că teologia și mistica isihastă au în centru taina chipului lui Dumnezeu pecetluit în creație, care stă la baza caracterului unic, personalist al creștinismului. Rugăciunea isihastă și în general creștină au în centru ridicarea din condiția căderii printr-o viziune în care omul și creația își recapătă transparența duhovnicească, apărând ca icoane ale tainei și lucrării divine, și printr-un mod de viață ce asimilează întruparea lui Dumnezeu, împlinindu-se în împărtășirea dumnezeiască. Specificul isihasmului carpatin de care ne vorbește părintele Ghelasie evidențiază gestul iconic, care înseamnă o așezare a ființei umane, trup și suflet, în condiția filială, înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea isihastă neîncetată este privită în contextul mai larg al stării de închinare neîncetate, prin care omul își actualizează condiția sa de creație și de altar al întrupării dumnezeiești în creație, hotar de taină între lume și Dumnezeu. Nevoințele duhovnicești de despătimire au ca mediu de sporire duhovnicească și motor al dinamismului această conștiință filială cu deschidere liturgică și înrudirea iconică a tuturor făpturilor în spațiul iconomiei dumnezeiești și în orizontul vieții veșnice. Spiritualitatea creștină românească nu pune accentul pe o opoziție între spirit și materie, între suflet și corp, între om și natură, sau între om și lumea îngerească, ci pe o asumare, actualizare și valorificare a condiției lor euharistice (sensul pentru care au fost aduse la ființă de Creator) și, prin urmare, o integrare și o sporire în dialog și sinergie cu Dumnezeu.
Rep.: Dacă este să ne referim la părintele Ghelasie, vă rugăm să creionați câteva aspecte mai importante ale viețuirii lui duhovnicești.
Florin Caragiu: Părintele Ghelasie era un om fără răutate sau viclenie, cu o mare dragoste pentru fiecare om și fiecare făptură și de o neprefăcută smerenie, revărsând în jur bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credinţă, blândeţe, înfrânare (Gal. 5, 22-23), etc. Avea o bogată înțelegere a tuturor celor din lume, interesându-se de toate pentru a tăia cu discernământ răul și a alege cele de folos duhovnicesc, văzând cu duhul cele ascunse ale lui Dumnezeu și ale oamenilor și având o mare dorință de a împărtăși cuvântul dumnezeiesc. Prin harul lui Dumnezeu ce strălucea în el, simpla sa prezență lua cu mâna mâhnirea, depresia, atracția funestă a patimilor și dăruia acel dor dumnezeiesc ce ne punea pe cale, cu fața spre Dumnezeu. Multele nevoințe, stăruirea în rugăciuni, post, priveghere, milostenii, modul în care se dăruia pe sine cu timp și fără timp, salvându-ne din potopul patimilor în arca dragostei sale, ne-au dat un exemplu de viață neprețuit. Gândirea sa teologică și mistică e de o bogăție inestimabilă, o adevărată sinteză patristică în specificul iconic pe care l-a transmis în continuitatea unei tradiții nescrise a pustnicilor din munții Apuseni.
Interviu realizat de pr. Silviu Dionisie Marin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu