Florin Caragiu

sâmbătă, 18 august 2012

cădere de ape

lângă acest iureş de ape
coşi frunze
pe un petic de pânză brodat.

e un câine cu urechea tăiată acolo:
ascultă cântecul tău murmurat.

coada-i se mişcă încet,
pietre se înalţă din râu,
calci pe ele
ca - peste ani - un copil
ce, împiedicându-se, râde.

te ridici ca un abur,
luând cu tine mirosul de muşchi.

o faţă se-ngroapă în tine
şi, cum ar ochi
de pe o punte păstrăvii iuţi,
taie şoldul rece al nopţii.

joi, 16 august 2012

osmoză

un domn creţ cu terrieru-i lăţos
coboară scările.
în geamuri soarele tremură.
timpul e o falie din care ies
copii mascaţi,
feţe prinse de blitzul unei tăceri
în care nu poţi fi sigur pe un lucru
decât uitându-l –
cum ţi-ai aduce aminte
de locul în care a întârziat
să dispară
ca o moleculă de solvent,
printr-o membrană selectivă.
un fir de sânge
e luna peste câmpul crăpat şi tu –
în plină toamnă – piatra ce strigă.

luni, 13 august 2012

festival

au ruginit porţile.
singurătatea întoarsă în sine
o dată cu doina
caută din grote de sare
ochii.

cerul se lasă
pe rotula-i însângerată –
îşi atinge fruntea de noi:
umbre
înfipte în moarte, sus,
cresc şi descresc peste oraş.

o cruce pictată
sunt
purtătorii de cinabru.

ca un vin vechi
din răcoare se-ntorc – în poveşti –
anii în care am stins, între degete,
flăcări.

joi, 9 august 2012

Renaşterea Iconică (I)

Întrebarea care, plutind în aer, trimite spre premisele actualei renaşteri iconice, este: poate creştinismul să asimileze critic achiziţiile cunoaşterii până în zilele noastre şi care este perspectiva centrală, specifică, ce face posibil acest demers deloc facil?
Părintele Ghelasie de la Frăsinei este cel ce a deschis, prin scrierile sale, drumul unei adevărate mişcări de renaştere a isihasmului în contextul românesc actual, prin prezentarea pe larg a tradiţiei isihaste carpatine, având în centru dimensiunea iconică şi liturgică a existenţei create de şi întru Hristos, Fiul şi Chipul lui Dumnezeu Celui viu.
Un aspect esenţial în învăţătura părintelui Ghelasie este importanţa practicii isihaste, comoara îngropată în ţarina învăţăturii creştine („Moşul din Carpaţi. Neofit Pustnicul”, Col. Isihasm, 1998, p. 99), cea care în fapt îi conferă accentul mistic, ce conturează într-o modalitate iconică perspectiva teologică. Având ca ax central practica mistică şi liturgică creştină, perspectiva isihastă are un pronunţat caracter dialogic, acest lucru umplând de un conţinut specific atât expunerea învăţăturii de credinţă creştine, cât şi raportările comparative la alte tradiţii sau curente religioase, filosofice sau ştiinţifice.
Caracterul iconic-liturgic al practicii isihaste se imprimă modelizant până şi în perspectiva ontologică şi în cea cosmologică asupra existenţei create, creînd cadrele unei înţelegeri juste a acelui tip de cultură ce are la bază valorile creştine, şi anume „tipul întrupat”, pus de părintele Nicolae Steinhardt în opoziţie cu tipul oriental, sau antic.
Taina Întrupării dumnezeieşti este însăşi taina creaţiei – au afirmat părinţii Bisericii, încă din primele veacuri creştine. „Dumnezeu S-a întrupat ca omul să se îndumnezeiască”, mărturisea sfântul Atanasie cel Mare, toate fiind create în această taină a Întrupării Logosului, desăvârşindu-se prin părtăşia la viaţa Lui, şi prin aceasta la viaţa Sfintei Treimi Celei Deofiinţă.
O problemă importantă astăzi este confruntarea cu o accentuată fărâmiţare a cunoaşterii, fluxul de informaţii venite din toate domeniile particulare ale cunoaşterii necesitând un permanent efort de integrare a cunoaşterilor parţiale. În acest sens, o dezvoltare a cunoaşterii plecând din însuşi miezul relaţional şi experienţial al vieţii, este mult mai aptă, pornind de la dialogul întregurilor sau identităţilor, în direcţia înţelegerii dinamicii structurale a părţilor, să integreze noile achiziţii ale cercetării din diversele domenii, printr-un demers interdisciplinar. Aceasta e o problemă de maximă actualitate în zilele noastre şi astfel mistica isihastă de specific iconic creează cadrul unei renaşteri a spiritualităţii isihaste care, prin cuprinderea-i apofatică şi capilaritatea ei mistică, poate să se raporteze direct la diversitatea faptelor concrete ce stau la baza dezvoltărilor teoretice şi să integreze, critic şi comparativ, informaţiile actualizate ale cercetării ştiinţifice şi reflecţiei filosofice, la intersecţia diverselor problematici contemporane.

Florin Caragiu