patru poeme

ramă de toamnă

mi s-a lipit o frunză de gură.

iese din scoică şi-mi intră-n ureche

seara plimbată de câini

pe-alei ruginite, sub roţi de mătase,

în strune ghimpate.

mă-mbrăţişezi, limfă, dar eu nu-s aici:

m-a mâncat de viu dragostea

şi zgârie norii –  

acum sângele plimbă în mine

visul scăpat din lanţ.

visul animalului tăiat

ştiu că ai nevoie: lasă-mă să visez

paharul de la marginea mesei

aşternute până departe,

spre firul de iarbă atins

de o durere vecină cu-a mea. 

când sângele mi se-ntinde 

ca o voce nelocuită, îmi pari născut

să acoperi ochii cu palma –

îngenunchează în carne cuţitul –

cândva, visul tău îmi vei spune. 

nimic şi totul

în faţa unui copil suferind,

amintirile pălesc încet

ca această zi de toamnă

care-şi uită frunzele.

glasul lui e o apă

subţire ce coboară din munţi,

lovind cu un sunet liniştitor

pietrişul albiei mute.

şi totuşi vine noaptea –

şi plouă în patul lui

cu stropi mari cât viaţa. 

 

pictură cu apă vie

între viaţă şi moarte-agăţată lumea-i în comă,

inoperabilă după spărtura-n lumină.

ţinută la aparate, învaţă să respire,

abia mai tresare

şi eu – zile întregi – în jurul ei tăcut

o strâng de mână.

de obrazul ei mă ating,

sorb un pic de căldură –

îi picur hrană în vine

şi numele-i trece prin mine

ca răsăritul prin glastra cu flori sângerii.

– aştept să-mi spui ce-ai văzut

deschizând ochii de cealaltă parte a vremii,

şi dacă te-a durut. 

 

.

APARITIE EDITORIALA: I.P.S. Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, "Tainele Vindecarii" (trad. din lb. engleza Florin Caragiu), ed. Basilica, Bucuresti, 2013

A apărut la Editura Basilica a Patriarhiei Române volumul ”Tainele vindecării” al Înaltpreasfințitului Părinte Kallistos Ware, Mitropolit de Diokleia, renumit teolog ortodox britanic și ierarh care a vizitat România în mai multe rânduri.
Cartea, tradusă din engleză de Florin Caragiu, reunește mai multe conferințe ținute de cunoscutul teolog și ierarh în primăvara anului 1999, la un centru creștin din Franța, în cadrul unei reuniuni organizate de Asociația Ortodoxă pentru Pace.
În cunoscutul stil colocvial și, simultan, erudit, mitropolitul de Diokleia vorbește despre două teme actuale la vremea aceea, în preajma campaniei de bombardare a Serbiei, dar și în vremea noastră: pacea și sănătatea.
Ca oricare dintre cărțile mitropolitului Kallistos, și aceasta este una de care cititorul se va bucura atât duhovnicește, cât și civic, filozofic și literar.
Volumul poate fi cumpărat de la Librăria Cărţilor Bisericeşti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Magazinul „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kreţulescu), Galeriile „Cuvântul vieţii”, prin comandă pe internet la adresa magazin@editurapatriarhiei.ro, precum și de la pangarele bisericilor şi mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Sursa: http://basilica.ro/stiri/noua-aparitie-editoriala_10351.html (28.09.2013 | 19:30)

cum trăieşti nu în tine, ci-n altul?

de peste tot, nesăţioasa nevoie:

razele îşi amintesc dintr-o dată de centru,

se-ntorc şi înclină privirea  

spre cele nebăgate în seamă.

resemnarea bătrânului,

uitătura animalului speriat,

neliniştea florii

– spre care cauţi absent –

îţi scutură viaţa. şi totuşi,

scurta vreme petrecută-mpreună

e cât o nesfârşită câmpie,

în care toţi îşi aud strigat numele,

iar tu – îţi cufunzi faţa – într-un abis

unde nu-i nimic mai prejos.

jurnal de o clipă

cineva te va duce într-o zi liniştită

la masa tăiată din nucul bătrân

şi va pune în dreptul tău un pahar –

nu înainte de a-ţi spune,

arătând spre acela cu o privire piezişă:

„în el sunt toate făpturile” –

înghiţitură cu înghiţitură,

ori pe tot dintr-o dată-l vei bea?

căldura lui deschide ochii –

se-aprinde aerul: mii de lumânări înfipte

în golurile imperceptibile din lucruri,

în stepa caldă a vocilor –

când norii se umflă la orizont,

peste aripa iute retrasă de înger.  

cu un uşor salt ce taie greaţa

fără să spui nimănui te-ai întors

într-o vară ca oricare alta

sub voalul umed al nopţii,

păşind peste linia subţire

dintre gând şi faptă,

când de-o parte, când de alta a ei,

cu o legănare anume

deasupra dungilor întunecate

ale ierbii cosite, topind în gură

câte un cuvânt, încet şi apăsat,

de sute de ori, fără grabă,

până ce suna ca o rugăciune,

ca o cheie rotită

în uşa dintre tărâmuri –

ridicându-se în zori

o dată cu soarele, privirea ta

e, desigur, o punte, dintre acelea

de grosimea unui fir de păr

pe care pot trece fiinţe şi lucruri

dintr-o parte în alta –

şi aşa cum ai coase o rană

cu acel salt fără greş ce taie

răul de a fi (prins între lumi).