poeme mediteraneene (7)

 

Frontignan – plaja

In Frontignan artistii canta

Recita din Voltaire, Valery.

Doua femei rupte dintr-un film vechi

Ne servesc.

Lumea se roteste

In umbra lui don Quijote –

Imbracata in haine de gala,

Suferinta isi ridica privirea

Surazand catre viata fara motiv.

Sa inclinam paharul,

Cedand trecerea anilor. 

Montpeiller

In piata oului tinerii vad rasturnata

Lumea, pe casti negre invartind

Comedia. Privindu-i, leandrul ramas

In ochirea ce a sters o gradina

Tresare. Viata ne plimba in castelul

De apa. Tai painea magilor

Si dai peste un bob de fasole – esti

Intre noi regina! Saint Pierre, catedrala,

Duce pe umeri apusul bantuit

De poezia teraselor largi,

Ce ne astern la picioare orasul. 

Frontignan

In piata cu legume si fructe, poetii

Isi asaza in liniste cartile. O foame uitata

Scurma carnea celor ce trec.

Saint Paul ii asteapta cu fruntea

Pe torsul platanilor. La vernisaj,

Copilul cu mana la gura pare

Ca a vrut sa ne spuna ceva. S-a oprit

In ultima clipa, nestiind de putem indura

In suflare aripa schimbarii.   

Sete

Tarziu gasim mormantul poetului

In cimitirul marin. Abia i se vede inscris

Pe piatra numele. Pe langa el

De mai multe ori am trecut

Fara sa ne dam seama. Cum zi de zi

Iti ating oameni vederea si nu stii cate ascund.

Cum caligraficul scris cu dese stersaturi

Umbreste un glas ce-si trimite ascutitele raze

Din norul de pescarusi, din farul aprins

In coasta marii ca o inima a marginilor,

Din teatrul marii, din orasul cu vine de apa.

Nu departe, frescele strang in navoade

Memoria, vantul. Pe urmele noastre, delfinii.

 

poeme mediteraneene (6)

Albi

Memoria straluceste

Peste cuvantul gatuit. 

Intre sfanta Cecilia

Si centrul de recuperare functionala

Gliseaza raiul cu stupi. 

Viata se intoarce spre viata

Ii da sarutarea si zice:

Tot ce vezi cu ochii

E al tau,

Dumnezeu nu da cu masura

Darul. 

poeme mediteraneene (5)

 

skite S-te Foy

scapara jarul aprins
in semineul de piatra
pe fereastra spre paleta culorilor
intindem privirea, umezind-o
in raul ce serpuieste la vale.

rasuflarea ta, asemenea unei mari
linistite, culiseaza-n auz.
viata ridica obloanele:
tacerea se strange ca pielea 
neteda in jurul unui cuvant
cu rasfrante nervuri.

inchid ochii o clipa
si simt fugara vibratie a pupilei:
o pasare ne-a trecut prin fata
sau tu ai facut cu mana viitorului?

poeme mediteraneene (4)

skite S-te Foy

Calatorim si ne schimbam

O data cu viata ce ne strabate –

Ca o raza ce nu lasa-n urma

Nimic – luam cu noi cedri,

Case din piatra uscata,

Sculpturi ce hiberneaza in panze.

O sperietoare de ciori

Deschide bratele larg

In sera de sticla, in spatele fotoliului alb.

La marginea gradinilor terasate,

Deasupra vailor inundate de verde,

Ne asezam langa ochiul de apa al stancii.

Pe muschiul ei moale

Ni se apropie mainile.