în zori

o linie roșiatică

taie obrazul cerului

s-au rupt norii

lângă chipul oglindit

dus în amonte de ape

alunecând pe geam

ca un sâmbure de ceață

colțul hainei se-aruncă

peste ochiul zburat din orbită

în risipa de vânt

dragostea e o nucă tare

pe patul de iarbă

care ne leagă de viață 

glissando

lebăda neagră

o fântână țâșnind în mijlocul lacului

căsuța plutitoare

întâmplarea din barca umbrei

m-au găsit abia viu

dragostea mea

suflare de viață pe străzi înfundate

în vata amintirii  

pomii se strâng în cerc

iarna e caldă

porumbeii se strâng la fereastră

zilele nu au număr

tăcutul pas de căprioară

spală auzul 

ceva e mai bine decât nimic

încrederea bea lapte,

nu adoarme prea curând,

cercetează toate.

te-ai trezit la fix,

ai timp pentru fiecare,

doar aici apare durerea.

nu-i de-ajuns ce-a fost:

un habitat natural

admirat de un spectator captivat.

semnele sunt bune, încerci să decizi

ce mănânci, unde te cațeri,

cât te legeni, până-ți intri în ritm.

aventuri după aventuri,

poveștile își deschid porțile,

este timp, aveți grijă, suntem live. 

suspin

durerea că nu poți face mai mult

sapă tunele în uitarea de sine

la marginea pădurii, peste lac

cineva așteaptă în luptă cu ceața

albind sufletul pe piatra orei

în racursiul lumii

când ți-e mai dragă