moartea-i o căzătură,
faima e un cavou.
lumina din coșul pieptului
își face cuib din rămurele subțiri,
stă-ndelung nemișcată
pe oul fantastic,
încălzindu-l, să i se spargă coaja.
nu știu ce-am zărit
de m-am prăvălit
într-un colț de vis
din cerul deschis.
eram plâns, uimit,
ca un prunc ivit
din urzeli de trup,
sau faguri de stup.
nu știam vorbi,
doar puteam sorbi
dintr-un sân de foc
fără timp și loc.
m-am întors apoi:
un pribeag în ploi,
cu nepotolit
dor de-un loc ferit.
crapă gândul, frate:
în apele mai presus de cer
e libertatea de mișcare-n ființă
prin toți și toate deodată.
