marți, 29 mai 2012

la mare



înoţi din toate puterile,
dar un curent te împinge spre larg
şi cu cât te zbaţi mai mult
ţărmul se-ndepărtează.

soarele s-a răcit pe cer,
oamenii privesc neputincioşi de pe plajă
cum o voinţă de fier e covârşită.

corpu-i o rugăciune fără cuvinte –
marea se opreşte o clipă s-asculte
şi îndată ajungi la mal.

stai zile întregi în pat cu febră.
tremuri în miezul verii – ai văzut
moartea cu ochii şi nu vrei să uiţi
că Dumnezeu te iubeşte.


luni, 28 mai 2012

răspuns



suferinţa nevinovatului te chinuie:
topeşte gândul –
e un vulcan care erupe şi tu, pe marginea lui,
ai de ales dacă fugi din calea lavei,
sau rămâi şi te faci una cu ea.

Dumnezeu nu e un instrument,
nici o explicaţie –
te-nvăluie cu neînţelesul
pe care numai dragostea îl poate cuprinde,
matern,
răspunzând unui gângurit,
sau unui gest ce prinde contur,
înainte de a-i afla noima.

sâmbătă, 26 mai 2012

covorul roşu



păşeşti în biserica azilului-spital
mai fericit
decât între laureaţii premiului oscar pe covorul roşu.

zâmbetul acestor firave făpturi
nu se compară cu impunătoarea alură
a aleşilor zilei, ce se scufundă încet
în fastul lor, ca în mişcătoare nisipuri.

slava lumii croieşte trăsături uniforme
şi podiumul ei se retrage brusc, dar aici,
un bătrân ce-şi învârteşte roata scaunului
cu o fervoare de copilandru,
un poet cu defect de vorbire,
gesticulând în aşa fel că niciodată nu ştii
dacă ce spune-i de bine sau de rău,
o femeie ce se clatină
pe picioarele-i strâmbate şi umflate –
şi-i o minune faptul că nu cade
în lungile-i peregrinări pe la icoane –
aceste figuri şi celelalte –
despre care nu mai ajungi să pomeneşti –
sunt plăsmuite de câte o suferinţă aparte.

părăsirea pe care ei o trăiesc e şi a noastră.
de aceea, în marginea lor de lume,
vii să-ţi recâştigi tăria cuvintelor,
pentru că ei – oricât ar părea de necrezut –
dau acea impresie de siguranţă
pe care numai slăbiciunea o poartă cu sine
în vâltoarea Harului.

enigmă



un om a fost găsit mort în genunchi,
sprijinit de un scaun, pe a cărui spetează
se afla rezemată o icoană mică.

un om care-i supăra zi de zi
pe cei din jur. prost dispus, mohorât,
fără un cuvânt bun pe buze.

nimeni nu ştie de unde-a apărut
acel chip zugrăvit. nimeni nu mai văzuse
aşa ceva la el în casă. un lucru e cert:
înaintea icoanei şi-a dat obştescul sfârşit.

cu mâinile împreunate a rămas
ţeapăn. şi cei ce-au intrat dis-de-dimineaţă
în camera lui, constatând decesul,
s-au ferit îndelung să-l mişte din loc.

posedare



o fată demonizată îşi cabrează spatele
şi cu salturi nefireşti se-aruncă pe ciment,
lovindu-se până-i dă sângele.
câţiva strigă să fie ţinută.

forţa-i nebună te sperie, îţi spui în gând:
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
nu mă lăsa, miluieşte-mă după cum ştii,
şi te apropii de ea, cum stă prăvălită,
şi-i cuprinzi gleznele, în timp ce un altul
o ţine de umeri – împiedicând-o să-şi facă rău.

nu cauţi la faţa ei răvăşită –
dragostea lui Hristos o implori:
prin carnea împunsă, simţi viaţa lumii –
schimonosită de aprige lovituri –
şi-n inima ta înţelesul ajunge la capăt.

doar rugăciunea pluteşte peste abisul
în care se linişteşte încet
un chip ce şi pentru noi pătimeşte.

vineri, 25 mai 2012

vineri



suntem – pe străzile unui oraş dispărut –
prizonieri ai ploii,
înaintând, în ritmul lent al muzicii,
spre racla unde timpul se vindecă.

canarii stau nemişcaţi la ferestre
şi sângele – acest drum al mătăsii –
ţine – în vântul tăios – aproape de inimă.

o femeie nu se poate atinge de moaşte:
iar şi iar o putere o-mpinge înapoi
şi ţipătul ei face fulgerul să pălească –
Domnul nu doarme, deşi – cu ochii deschişi –
visează fericirea ascunsă în noi.

erou



în temniţă, cineva încearcă
să-l smulgă pe Dumnezeu,
zdrobindu-ţi inelarul în cleşte.

o lumină-ţi intră în oase şi plângi
că se chinuie să moară de viu.

la ieşire, eşti o umbră de om,
luată-n primire de foame.

un post de vidanjor e şansa ta
şi fericirea te duce mai departe
ca o frunză încă verde pe ape.

joi, 24 mai 2012

Lanţul poeţilor la Librăria Bizantină (III). Invitat: Florin Caragiu, Moderator: Luigi Bambulea (Miercuri 30 Mai, orele 18)

stele verzi



un lucru greu de înţeles
şi de acceptat
e şi acum pentru tine
cum poate cineva să nu te iubească
– în adevăr, cum poate un om
să nu-l iubească pe un altul?

te-ai izbit de acest fapt încă de mic,
pe când te jucai într-un parc
şi te-a pălmuit o ţigancă.

avea ceva de împărţit cu un prieten mai mare,
el a fugit şi tu ai nimerit în calea femeii.
mânioasă foc, s-a descărcat şi ea
cum a putut
şi lumea s-a clătinat o dată cu tine.

de ce? ai întrebat,
de ce? te întrebi şi acum,
când auzi o voce goală pe dinăuntru,
şi nu primeşti, desigur, răspuns.

dar eşti gata să crezi,
acum, ca şi atunci, că eşti iubit în ascuns
şi în orice clipă.

miercuri, 23 mai 2012

copilul curcubeului



Iisus s-a înălţat întru slavă
şi nu simţim asta ca pe o îndepărtare.

e greu de crezut, dar bucuria ne umple,
pentru că adâncul din noi e tras la Tatăl
şi viaţa se-ascunde în Trupul cel preaslăvit.

ne găsim un locuşor neştiut –
de nu ştie stânga ce face dreapta –
şi patimile muşcă în gol curcubeul
în care-şi face cuib pasărea paradisului.