Poezia lui Felix NICOLAU
e un “tun de zăpadă” ce-și înfige proiectilele și aruncă în aer
situații trăite sau imaginate, până la limita absurdului, împrăștiind un
umor savuros. Un cod galben de vijelii existențiale se instituie în
balconul versurilor în care poetul își omoară fantomele. “Tandru și
rece”, autorul are un singur regret: “n-am timp să fiu tu”.
Poemele Iuliei MILITARU din “marea pipeadă” (Brumar, 2010) improvizează o atmosferă de basm neo-romantic postmodern. Avem înainte un corp textual clipind ingenuu pe un drum ale cărui ramificații se tot multiplică, risipindu-se ca fumul pipei. Tonul detașat și linia desenată cu nerv a mișcărilor poartă cu sine un foc mocnit. Specialistă în “morți fără moarte” și “groază fără groază”, poezia "trebuie să facă lucrurile să existe"! O “buluceală fantastică” “lasă formele să zboare / plămădind aluat rebel”, lăsând nedumerită și dezorientată istoria, în mrejele unui cotidian fabulos, saturat estetic: “Când lângă mine crește-un înger mut / Cum aș putea să mă rostesc mai mult”.
Poemele Iuliei MILITARU din “marea pipeadă” (Brumar, 2010) improvizează o atmosferă de basm neo-romantic postmodern. Avem înainte un corp textual clipind ingenuu pe un drum ale cărui ramificații se tot multiplică, risipindu-se ca fumul pipei. Tonul detașat și linia desenată cu nerv a mișcărilor poartă cu sine un foc mocnit. Specialistă în “morți fără moarte” și “groază fără groază”, poezia "trebuie să facă lucrurile să existe"! O “buluceală fantastică” “lasă formele să zboare / plămădind aluat rebel”, lăsând nedumerită și dezorientată istoria, în mrejele unui cotidian fabulos, saturat estetic: “Când lângă mine crește-un înger mut / Cum aș putea să mă rostesc mai mult”.
Poezia lui Mugur GROSU
e una nedomesticită, un tonic servit “în fiece teamă a clipei”, un
cockteil de neo-dadaism, suprarealism, experimentalism,
post-textualism, existențialism, în care ludicul, hedonismul, ironia,
absurdul, umorul și toată nebunia poetică a jocurilor verbale
disimulează reacțiile unei hyper-sensibilități infuzate de luciditate,
melancolie și tragic în fața fulguranței timpului, a inconsistenței și
perisabilității ordinii lucrurilor. Erosul poeziei, declanșând o mișcare
de rezistență împotriva tentației akedice, e “un fel de săgeată și-n
vârful săgeții ei / e un fel de iubire”.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu