În orice împrejurare, gestul iconic, ca relaționare mediată
de taina chipului sau logosului dumnezeiesc din făpturi, înclină balanța
raportului dintre empatie și aversiune în favoarea celei dintâi. Se
creează astfel un spațiu de întâmpinare a alterității, de disponibilitate a
sinelui pentru întâlnirea cu celălalt și împărtășirea sau actualizarea
participativă a darurilor. Moderând mișcările minții, gestul iconic
neutralizează explozivitatea relaționărilor adversative, a motivațiilor egotice
sau a tendințelor de satisfacere oarbă a poftelor, creând o dispoziție
euharistică, de bucurie liniștită, în care circulația afectivă dintre
exterioritate și interioritate creează un mediu favorabil dialogului,
comunicării și, mai mult, comuniunii. Ca raportare la celălalt prin prisma chipului
iconic, prin care se iese din contextul agonic al conflictului finalităților, gestul
iconic vizează isihia, liniștea, ca loc al smereniei, în care apare întrupată dragostea
cea mai presus de fire.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu