marți, 19 iulie 2016

Frumusețea lucrurilor ultime (41)


Conștiința, memoria și limbajul întrepătrunse prezentifică realitatea. Odată cu trecerea peste hotarul morții, iubirea duhovnicească se dezvăluie a fi mediul cu cea mai eficientă forță plastică de actualizare a acestei perihoreze, prin care conștiința capătă adâncimea memoriei și expresivitatea limbajului, memoria dobândește transparența conștiinței și consistența intersubiectivă a limbajului, iar limbajul primește în sine chipul ce pecetluiește unitatea și unicitatea conștiinței și spiritul ce conferă coerență memoriei.
De aceea grija pentru o bună comunicare a însușirilor între conștiință, memorie și limbaj coincide cu cea pentru o menținere în viață a flăcării simțământului de prezență, hrănit și stimulat de virtutea dragostei.
În modul existenței de după moarte, prezența se încheagă tocmai din împletirea conștiinței, memoriei și limbajului realizată cu puterea dragostei, prin lucrarea harului dumnezeiesc. De aceea, uneori sfinții numesc iadul un loc în care predomină simțământul absenței, angoasa unui mod de existență ce izolează la maximum și practic face inactive potențele unei ființe.

Florin Caragiu





Niciun comentariu: