vântul răstoarnă mesele,
flutură o batistă.
umbra mea peste umbra Ta
plânge în somn,
ca o limbă ce se dezleagă.
vocea-i o floare presată,
un hamac legănat printre neguri,
căptușit cu haloul unui ton familiar.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu