Formaţia "Anton Pann" - Colinde

Noi în seara de Crăciun



Astă seară-i seară mare



Am plecat să colindăm

Târgul de Carte "Gaudeamus" - Lansarea volumelor "Sentic" (Florin Caragiu) şi "În Autoscop" (Eliza Macadan) / Editura Vinea / 26. XI. 09

Partea I: Nicolae Tzone şi Ion Zubaşcu



Partea a II-a: Ion Zubaşcu şi Marian Drăghici



Partea a III-a: Marian Drăghici, Manuela Hărăbor (recită poemele "Sentic" şi "Singularitate") şi Cristi Iacob




Partea a IV-a: Cristi Iacob recitând poemul "Dulapul Mariei sau variaţiuni pe o temă din Spărgătorul-de-nuci"



Partea a V-a: Nicolae Tzone, Ion Zubaşcu



Partea a VI-a: Ion Zubaşcu, Marian Drăghici



Partea a VII-a: Mihai Gălăţanu, Eliza Macadan, Florin Caragiu, Nicolae Tzone.




Filmarea a fost realizată de Ştefan Melinte.

Imagini de la Serile Sinapsa, Sala Oglinzilor, USR, Bucureşti, 18 XII 2009

fotografii realizate de Adrian Radu


În imagini: Nicolae Prelipceanu, Paul Aretzu, Ion Zubaşcu, un cor de colindători de la Casa de copii din Oneşti, Carmelia Leonte, Florian Silişteanu, Cătălina Cadinoiu, Tudor Diaconescu, Elena Popa, Anca Mizumschi, Aida Hancer, Elena Dulgheru, Adrian Diniş, Florin Caragiu, Luigi Bambulea.

Versuri de Octavian Soviany, în apropierea marii sărbători a Naşterii Domnului

Un poem de Octavian Soviany, care din cauza vremii potrivnice de ieri nu a putut ajunge la Serile Sinapsa, însă a postat pe blogul personal din versurile pe care urma să le recite, versuri publicate initial in volumul antologic Cartea lui Benedict, ed Vinea, 2003:

Şi-a fost Cuvântul cel dintâi născut
Cu toate ale lucrurilor nume
Şi lumea doar printr-însul s-a făcut
Dar a rămas necunoscut de lume
Şi-a pogorât domol printre ai săi
Înfăşurat în raze diafane
Dar oamenii umblau pe alte căi
Şi-aveau cămăşi de piele grosolane
Iar când bătea la uşa lor smerit
Spre-ale-mbuna răutatea şi asprimea
N-a fost în nicio casă găzduit
Căci oamenii iubeau întunecimea
Lucrându-şi trişti pământul fără spor
Şi era negru foarte ochiul lor

***

Punând pre firea toată sfânt altoi
Şi-adânc smerindu-ţi tainicele raze
Te-ai îmbrăcat Cuvântule în noi
Ca-n nişte haine tare flenduroase
Şi izvorând din Tatăl luminiş
Ca să ne speli Cuvinte spurcăciunea
Tu goliciunea noastră coperişi
Şi noi îţi coperirăm goliciunea
Tu singur Dumnezeu adevărat
Ce niciodat’ nu pregetă au doarme
Iar carnea noastră nu te-a-ngreţoşat
Când ai primit să fii şi tu de carne
Şi-ai pogorât din slava ta Cuvinte
Ca să ne fii şi ca să-ţi fim veşminte


Vezi:
http://octaviansoviany.wordpress.com/2009/12/15/poeme-si-lectura/#comments

Serile „Sinapsa” de poezie şi muzică religioasă, 18. XII. 2009, USR, Sala Oglinzilor, ora 16

Vineri, 18 Decembrie, la ora 16, la Sala Oglinzilor a sediului Uniunii Scriitorilor din Bucureşti (Calea Victoriei 115), Editura „Platytera” şi Asociaţia „Sinapsa” din Bucureşti vă invită la: Serile „Sinapsa” de poezie şi muzică religioasă.

Participă: Constanţa Buzea, Liliana Ursu, Nicolae Prelipceanu, Marian Drăghici, Paul Aretzu, Nicolae Tzone, Octavian Soviany, Ioan Es Pop, Luigi Bambulea, Carmelia Leonte, Monica Patriche, Elena Dulgheru, Aida Hancer, Cătălina Cadinoiu, Anca Mizumschi, Dan Cârlea, Florian Silişteanu şi Florin Caragiu.

Vor fi de asemeni lansate recentele apariţii ale revistelor „Sinapsa” (Bucureşti) şi „Verso” (Cluj-Napoca). Dezbateri pe tema: „Poezia religioasă. Repere”.

Pianista Elena Popa şi violonistul Tudor Diaconescu vor interpreta Sonata Torso de Enescu si Sonatina de Olah. În cadrul aceluiaşi program, cantautorul Ion Zubaşcu va susţine un recital de colinde.

Moderator: Florin Caragiu

Parteneri media: Editura „Arca Învierii”, Librăria „Sophia”, Revista „Verso”.

Intrarea este liberă.

Apariţie editorială: Teologia Dogmatică Ortodoxă, de Pr. Mihail Pomazanski (ed. Sophia, 2009, trad. din lb. engl. de Florin Caragiu)

A apărut la editura Sophia volumul "Teologia Dogmatică Ortodoxă" de Pr. Mihail Pomazanski, prefaţat de Ierom. Damaschin, M-rea Sf. Gherman de Alaska şi Ierom. Serafim Rose.

Vezi linkul-sursă:
http://www.librariasophia.ro/carti-Teologia--dogmatica-ortodoxa-Pomazanski-Mihail-pr.-so-4469.html

Gaudeamus - 26 noiembrie 2009 - imagini de la lansarea volumului "Sentic"

Actriţa Manuela Hărăbor recitând din volumul lansat







Dulapul Mariei sau Variaţiuni pe o temă din Spărgătorul-de-nuci, în interpretarea actorului Cristi Iacob









Au vorbit despre volumul Sentic, în ordine: Νιcolae Tzone, Ion Zubaşcu, Marian Drăghici, Mihai Gălăţanu.

În acelaşi cadru a fost lansat volumul "În autoscop" al poetei şi jurnalistei Eliza Macadan, despre care au vorbit aceiaşi, mai sus menţionaţi.

Între cei prezenţi s-au numărat: Anni Lorei Mainka, Daniel D. Marin, Ofelia Prodan, Gelu Diaconu, Ştefan Doru Dăncuş, Dana Banu, Radu Aldulescu, Moni Stănilă, Andreea Toma, Ela Victoria Luca, Marius Şurleac, Ilinca Sandu, Dan Mircea Cipariu, Ioana Ieronim (care a lansat în aceeaşi zi volumul "Triumful paparudei"), Elena Dulgheru, Monica Patriche, Alexandru Valentin Crăciun, Ştefan Melinte (care a filmat evenimentul) ş. a.


Am preluat imaginile de la adresa-sursă:
http://quasiote.wordpress.com/2009/12/02/in-curand/

Lansarea volumului "Sentic" în Cenaclul de la Muzeul Literaturii, 9 XII 2009

Miercuri, 9 decembrie 2009, ora 18.00, în sala Rotonda, parter, a MNLR, va avea loc ultima şedinţă pe acest an a Cenaclului de la Muzeu.

Moderator: Tudorel Urian.

Cu prilejul sărbătorilor creştine de iarnă, Ion Zubaşcu va da un recital de colinde maramureşene, iar Florin Caragiu va citi poezie.

Cu acest prilej va avea loc şi o lansare a volumelor "Omul Disponibil" (Brumar, 2009) de Ion Zubaşcu şi "Sentic" (Vinea, 2009) de Florin Caragiu. De asemeni, va fi prezentată revista Sinapsa, nr. IV/2009.

Cenaclul Virtualia, ed. a XI-a, Iaşi, 5 decembrie 2009

Am lansat volumul "Sentic" (Vinea, 2009) la Iaşi, la Galeriile Anticariat D. I. Grumăzescu, în cadrul cenaclului Virtualia. Redau în continuare o poezie a mea prinsă în volumul al optulea din antologia Virtualia, apărut şi lansat cu această ocazie.














ne certăm pentru o coajă de nucă


când iubeşti sau când mori
ţi se spune că vorbeşti în şabloane,
pentru că nu-i nimic mai important
decât ceea ce-ţi stă în faţă.
şi, nevrând să judeci pe nimeni,
nu ai nimic de adus în apărarea ta,
ci stai să fii judecat şi iubit.

dar cel din faţa ta zice: prietene,
de când te scoli
legeni timpul s-adoarmă.
e un război cumplit împrejur!
scoate cuţitul şi junghie!

însă tu vezi cum orice cuvânt,
pe drumul lung până la urechi
se preface în abur.
cerul se prăbuşeşte prin tavan
şi nu ai vreme
să duci mâinile la cingătoare,
doar ce le ridici în sus şi strigi,
ca şi cum te-ar fi auzit cineva...

pe o suprafaţă îngăduitoare,
dar nu mai puţin vestită
pentru melancolia ei,
un val seismic ne prinde pe fiecare
în teritoriul lui de pat.

cu abile răsuciri în somn,
facem semne disperate
spre tomul ce se prăfuieşte deasupra,
pe etajeră, lângă acvariul cu peşti roşii –
aşa câştigăm timp
pentru reveria stârnită de cuţitul
ce a desprins, mai ieri, foile lipite:
o siluetă se-ntinde să prindă mâna fetei
suspendate la marginea unui platou.

ea, însă, scapă cu un oftat
smocul de iarbă şi îl trage uşor
pe bunul amic, cu părere de rău,
în aburul proaspăt,
sub care, negăsind nimic ferm,
imaginaţia se înfierbântă.

şi acum,
deja aplecaţi în afara balconului,
vedem clar oraşul
micşorându-se sub ochii noştri,
şi nu am obiecta cu nimic
dacă n-am fi intrigaţi
de un vechi bust cu nasul ciobit,
răsturnat între buruieni de leac,
lângă baloturile de carton.

ay, strigă marinarii, toţi deodată:
desfăşurând o strategie surprinzătoare
ei flutură surâzători batiste
din vaporul ce alunecă pe cearşaf
ca un fier de călcat.
şi, la semnul de carte, care este un bilet
pentru spectacolul pantomim,
eliberează marea blocată între etaje.

pânzeturile din colţul streşinii
dau semn că timpul blufează
pe hârtia dintre două feţe
ale aceluiaşi chip.

pământul s-a tot învârtit
şi linia trasă între vii şi morţi
s-a şters sub autoportretul tău gumilastic.
ruşinaţi de plânsul sofistului,
noi ştim că zgomotul cojilor de nucă
e suveran peste miezul lăptos-amărui.

dimineaţa, poate chiar asta
care tocmai ne-a scăpat printre degete,
fericirea flutură cu prospeţime pe sârme.
aerul tremură ca o fata morgana
şi degetul arătător picură ceară
pe rochia ta de mătase.

dăm drumul la joc
şi mica noastră ceartă
căpătă un aer de plimbare
printre castanii care ne iau la ţintă.

câinelui vagabond
îi cresc picioare de căprioară
şi înhaţă din aer visul
rostogolit ca o minge pe gazon.

nu pun la socoteală
că începi să refaci cu iuţime un puzzle
pe care scumpul Feodor
s-a îngrijit să ni-l lase
când a văzut desfigurat
obrazul Domnului şi un cuţitaş de lumină
a tăiat gândul
de multe ori înnodat în jurul legilor oarbe.

de departe se aude o femeie
trebăluind.
ai putea fi tu. sau cineva care te cunoaşte
atât de bine, încât, pentru o clipă,
ar mângâia fisura unei imagini
fără să-şi ridice ochii.



La cenaclul Virtualia, împreună cu poetul şi criticul literar Şerban Axinte, care a vorbit despre noua apariţie.

fotografie realizată de George Asztalos
SURSA: http://agonia.ro/index.php/article/13918103/Virtualia_XI._Dragoste_cu_stele_verzi.


Semnal în presă:
http://www.ziaruldeiasi.ro/timp-liber/evenimente-culturale-campanii-concursuri/cenaclul-literar-virtualia-editia-a-xi-a~ni5vqc

Marin Mincu şi chemarea autenticităţii - scurt omagiu la trecerea sa către cele veşnice

Pentru cei ce l-au cunoscut, Marin Mincu a fost întruchiparea pregnantă a unei conştiinţe atrase de specificul indestructibil al literaturii. Practicant fie al criticii arhetipale, fie al criticii semiotice, analistul era pe deplin conştient de faptul că ambele demersuri trebuie fundamentate pe autonomia „literarităţii”. Critica, afirma Marin Mincu, este un act creator, ce implică intuiţie, metodă şi construcţie. Intuiţia este esenţială în actul critic, cu condiţia ca aceasta să sesizeze mesajul în articularea imanentă a fenomenului artistic.

Astfel, Marin Mincu a fost printre puţinii care a practicat o metodă critică în strânsă legătură cu înnoirile fundamentale ce au avut loc în critica europeană. Întrebat de poetul Gabriel Chifu dacă putem renunţa la „starea aurorală” în poezie, Marin Mincu a oferit un răspuns memorabil, care va rămâne păstrat în memoria admiratorilor săi ca o lumină călăuzitoare spre adevăr: „Nici nu avem cum să renunţăm, din moment ce poezia mare din toate timpurile tinde să atingă această stare aurorală. În absolut, chiar şi atunci când pulsiunea ironică se face prezentă, poezia este comunicarea esenţei umane şi doar doi-trei într-o epocă sau într-o literatură reuşesc acest maxim deziderat. Ceilalţi, acea invincibile armada de alţi poeţi, nu face altceva decât să muncească pe brânci pentru a înlesni apariţia celor doi-trei balauri de foc (…) Ei sunt ocnaşii, săpătorii în roca dură spre a găsi licărul minereului aurifer; căutarea lor sisifică iluminează creaţia unuia singur ce se iveşte dintr-o dată, când nimeni nu se mai aştepta”.

O intuiţie critică impecabilă a criticului Marin Mincu a fost reconsiderarea locului şi rolului poeziei lui Mircea Ivănescu în literatura română. Faptul că acest mare poet român, pe nedrept intrat într-un con de umbră, a fost văzut de Marin Mincu drept autorul unei poezii modelizante în paradigma modelelor poeziei româneşti ţine de justeţea intuiţiilor critice pe care Marin Mincu le-a avut.

Poezia, afirma Marin Mincu, este, „ca formă de expresie pură, cea mai aproape, după cum spune şi Heidegger, de reamintirea originară a fiinţei; este vorba, desigur, de acele probe scripturale pe care le alternează în permanenţă pentru a atinge gradul maxim de autenticitate”.

Prin personalitatea sa puternică adesea debordantă, Marin Mincu a putut fascina sau incomoda, şi a atras iubire sau ură, dar nu a existat fără să lase urmă. Aureolat de exigenţa propriei sale priviri, o privire care şi-a ales ca orizont al intuiţiei valorice un cuvânt major, cu tot ce implică el: autenticitate, criticul Marin Mincu, premiant Herder, va rămâne în cultura română un reper de neocolit pentru orice conştiinţă critică exercitându-se în spaţiul poeziei. Dumnezeu să-l odihnească în lumina Sa veşnică!