ecologie

"... pentru că și făptura însăși se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtașă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu, căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum" (Romani 8, 21, 22).

ceea ce așteaptă

de la tine natura

mai mult decât orice

e să-i lași trupul

ca pe o sămânță

pătrunsă de dumnezeire,

care să-i dea

fiorul învierii

îndelung așteptate

cu dureri și suspine. 

sufletul

trist eram și plin de teamă

că tot gândul se destramă,

printr-o gămălie ața

încercând s-o trec, ca viața

printr-o presimțire sumbră,

ce tăia fâșii de umbră

și înfășura cu ele

trupuri palide de iele.

se-nvârteau pe cer planete,

meteori dădeau din plete

pe torsul mișcat al sorții,

ce trezea fiorul morții.

se înfășura în sine

pasul pe un câmp cu mine,

respirația abia

auzită, adia

și cu suflul ei subțire

ațâța o răscolire

a adâncului uitat

sub o pleoapă de brocat...  

Versuri din volumul: Florin Caragiu, "Ca să visezi și să-nviezi" (editura Platytera, 2020), material înregistrat pentru Festivalul Zile și Seri de Literatură Doinaș SAD (1-2 Mai 2020).

Mulțumesc pentru invitație, Lia Faur!

atenția

Hristos locuiește în omul de lângă tine,

unde-L cauți mai puțin.

oricât te-ai strădui să repari universul defect,

tot nu alegi partea cea bună

când atenția ta fuge de la cel ce te-așteaptă

să deschizi gura sacului și să-i iei din povară,

cât să uite grija că-i neiubit.

mi se descarcă. dacă se-nchide, nu te teme.

gestul e o bătaie a inimii.

fă aceasta și vei fi viu,

de frică te scapă Cineva ce te face părtaș

la firea Sa, ca să poți.