trist eram și plin de teamă
că tot gândul se destramă,
printr-o gămălie ața
încercând s-o trec, ca viața
printr-o presimțire sumbră,
ce tăia fâșii de umbră
și înfășura cu ele
trupuri palide de iele.
se-nvârteau pe cer planete,
meteori dădeau din plete
pe torsul mișcat al sorții,
ce trezea fiorul morții.
se înfășura în sine
pasul pe un câmp cu mine,
respirația abia
auzită, adia
și cu suflul ei subțire
ațâța o răscolire
a adâncului uitat
sub o pleoapă de brocat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu