un foton pe cântar e ca niciunul.
lumina-i o particulă-undă,
ce face ca timpul să nu curgă mereu la fel.
dimineața te uiți la rămășițele visului,
care îți spun ceva ce nu-nțelegi
despre o realitate numită atavică
într-un loc civilizat de rațiunea
ce-ncearcă s-o mimeze, dar nu-i iese.
e greu să mai spui baliverne
fără să te treacă un fior
în fața gesturilor ce te-atrag și te amenință,
încifrându-te într-un cod ce nu poate fi spart –
ca să nu mizezi totul pe minte,
ci pe un chip care ți se descoperă
dincolo de pădurea de semne
și te face să nu crezi în moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu