Imagini de la Rohia, Centenarul Steinhardt, 2012

SIMPOZIONUL NATIONAL „Centenar N. Steinhardt”

• Luni, 30 iulie 2012


Catedrala „Sfânta Treime” din Baia Mare

9,45-10,45: Vernisajul expozitiei de icoane realizate de Grupul „Sfântul Ioan Damaschin” (coord. Sorin Albu)

Conferinta: prof. Gregorios Stathis (Grecia)

• Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu” din Baia Mare

11,00-11,30: Deschiderea lucrarilor Colocviului National „Centenar N. Steinhardt”

Moderator: Arhim. Macarie Motogna, secretarul Fundatiei „N. Steinhardt”

Vor lua cuvântul: P.S. Justin Sigheteanul, presedintele Fundatiei „N. Steinhardt”

Catalin Chereches (primarul municipiului Baia Mare)

Ciceu Zamfir (presedintele Consiliului Judetean Maramures)

Silviu Lupescu (directorul general al Editurii Polirom)

11,30-11,45: Lansare de carte: N. Steinhardt, Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia (varianta inedita)

Vor prezenta: Silviu Lupescu, George Ardeleanu (îngrijitorul editiei)

11, 45-12,00: pauza de cafea

12,00-13,45: Comunicari (I). Moderator: George Ardeleanu

Stefan Iloaie: Moralitatea – aspect definitoriu al comportamentului uman, în viziunea lui N. Steinhardt

Diana Simonca: Omiliile unui marturisitor

Cristian Stefan: Fericirea marturisirii lui Hristos

Oana Tinca: Asumarea modelului hristic în Jurnalul fericirii

Gheorghe Glodeanu: N. Steinhardt si poetica jurnalului intim

Theodor Paleologu: titlu rezervat

Florian Roatis: N. Steinhardt si dimensiunea crestina a existentei

Discutii

13,45-15,30: masa de prânz

15,30-16,00: Lansarea ultimelor volume din Integrala Operei lui N. Steinhardt (Incertitudini literare, Critica la persoana întâi, Prin altii spre sine, Monologul polifonic) si a volumului N. Steinhardt în evocari

Vor prezenta: Adrian Serban (directorul editorial al Editurii Polirom), George Ardeleanu, Florian Roatis si Stefan Iloaie (îngrijitorii editiilor)

16,00-17,30: Comunicari (II). Moderator: Stefan Iloaie

George Ardeleanu: Cu cine ar fi votat N. Steinhardt? Modelul intelectualului critic

Crina Bud: Morala criticii

Ioan Pintea: Elogiul stiintei în eseistica lui N. Steinhardt

Emanuela Ilie: N. Steinhardt si cinematograful. Plecând de la câteva exercitii de admiratie... cinematografica

Terezia Filip: N. Steinhardt: intelectualitatea, o cale spre sanctificare

Adrian Muresan: Detractorii lui Steinhardt

Discutii

17,30-17,40: pauza de cafea

17,40-19,10: Comunicari (III). Moderator: Florian Roatis

Valeria Bilt: Întâlnire memorabila

Nicolae Baciut: N. Steinhardt cu timp si fara timp

Mircea Oliv: Eroismul la români

Stelian Gombos: O scurta incursiune în gândirea crestina a Parintelui Nicolae Steinhardt

Florin Caragiu: N. Steinhardt – crestinismul în actualitate

Luigi Bambulea: Rohia si Paltinis: model paideic si sarcina spirituala

Nicolae Bud: Altarul de la Rohia

19,15: Închiderea lucrarilor Colocviului.

Sursa: http://www.manastirea-rohia.ro/index1.php?f=noutati

albă ca zăpada

eşti frumoasă şi totuşi nu asta
te face să suferi ocările-n linişte,
cum ai culege ghebe dintre rădăcinile
copacilor smulşi. un nor de săgeţi
te caută şi nu te atinge nici una –
aceste vorbe unse la vârf cu venin
spăimite-s să intre în locul
unde-ţi naşti rugăciunea. rămân undeva
în jurul corpului nemişcat, de care se sprijină
îngerul, pentru a face-un salt
înapoi, în abisul de sus. dar te aude,
şi nu se dă dus, simţind cum se lasă
în alcătuirea umilă, adâncul.
iar greutatea-i grozavă nu te striveşte,
ci-o ancoră-n cer pare – a inimii –
când umpli de lacrimi un vas, şi puiul de ciută
orb, ce-şi cufundă faţa în el, iarăşi vede.

pinocchio

nu mai intervii:
„vedeţi, acesta e doar un personaj,
construcţia mea,
o ficţiune,
nu-l luaţi prea-n serios” -
şi tai firele cu care-l ţii legat
de zâmbetul tău cu subînţeles. deodată
dispari, ca şi cum figura până acum supusă
ar uita de tine – nimicul
din care Dumnezeu creează o lume.

ai da o palmă răului său obicei, dar n-o faci,
ca păpuşa de lemn să muşte din viaţă.

nasu-i prin uşi batante lungit,
dă năvală: orice flecuşteţ o stârneşte
şi rătăceşte până ce libertatea
devine-o maşinărie asemenea-i:
iar asta te face să suferi alături -
şi-atunci tăcerea o mişcă.

pare că-ţi vede chipul
şi mâna pe care-o întinde în noapte
e moale.

splendoarea, ea

în sânul acestor legături inexprimabile
între ce-i inimaginabil de mic şi infinitul mare
stă un nod de viaţă – un nerv ce primeşte semnale
şi tocmai aici ploaia loveşte clopote de aramă.
înaintezi prin argila în care memoria unei ţinte rătăcite
în fire verzi se destinde. tună şi fulgeră-n jur,
dar înăuntru sălbăticia-i doar frumuseţe,
iar riscul neobosit e aidoma unui chip ce se schimbă.

corzile chitarei tremură-n urmă

îmbraci ca pe un copil acest oraş:
prin fiecare braţ întins tragi o mânecă
şi scoţi pe la capăt degete reci,
care te ţin atât de uşor
încât nu te poţi desprinde.
ţi se spune ceva la ureche
într-un colţ de stradă,
pe treptele sparte ale unei clădiri,
în care, demult, lucirea unei oglinzi
a oprit jocul cu pietre – şi te-ai întors
spre vrabia intrată pe geam,
cu sentimentul că tot ceea ce ea
a văzut nu ţi-e străin.

coapsa-i o seceră

un cuvânt te aruncă în braţele altuia
şi rămâi nerostit –
un quasar traversând inele de praf.

apele tale s-au întins ca un cort
peste locul unde fumul subţire
se-ntretaie cu crengile muşcate de soare.

unde vei pleca, nu ştii,
sigur departe, sigur vei ţine o arcă
pe cap, ca un munte sub o voce gângavă.

rugăciunea multiplică ochii
pe corpul pe care noaptea se lasă –
ai venit devreme şi-ai văzut smochinul
aprinzându-şi candelele.

dragostea e un evantai

acest lac de ceară s-a aprins singur
în batistă
ca un ochi din care şerpi de-ntuneric
fug în apele tolănite în iarbă.

Dumnezeu ne caută pe unde nu suntem
să simţim
inima cum bate dincolo de sine
şi se uită pe sine
în ţipătul păsării lovite.

aerul izbeşte nările
şi viaţa ce va să vină găseşte
veşmintele de piele pe mal.

Părinţi duhovniceşti şi martiri (IV)

Amintesc aici şi de părintele Zosim Oancea, ale cărui memorii privind anii de detenţie au apărut în lucrarea „Datoria de a mărturisi. Închisorile unui preot ortodox” (ed. Christiana, 1995). Părintele Zosim are şi o interesantă lucrare intitulată „Trup şi Existenţă sau Organicismul” (Liga Română de Misiune Creştină, Cluj, 1998), zămislită – după cum mărturiseşte autorul – „din meditaţia asupra misterului Sfintei Treimi (…) într-un mediu de totală izolare de lume şi de orice informaţie, o celulă din temniţa Aiudului” (p. 167). Trupul, din perspectiva părintelui Zosim, e definit ca „o unitate existenţială, determinată de identitatea: de geneză, de viaţă şi de finalitate” (Idem, p. 75), în organicitatea raportării, participării şi cuprinderii sale la taina Întrupării dumnezeieşti, a Trupului comuniunii (Trupul lui Hristos, Logosul atotţiitor şi desăvârşitor). Nu pot să uit cum, simţind încredinţare de sus spre a-şi exercita slujirea de preot întru ajutorarea colegilor de suferinţă din închisoare, părintele Zosim a putut să-şi aducă aminte în chip minunat întreaga rânduială a Sfintei Liturghii, putând să slujească, să spovedească şi să împărtăşească pe mulţi deţinuţi de la diferite etaje ale temniţei, coborând cerul în iadul terorii dezlănţuite, cum o făceau creştinii din primele veacuri în vreme de cruntă prigoană.
Un alt părinte care a slujit Sfânta Liturghie în temniţa din Aiud, riscând pedepse sălbatice, a fost părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Memorabil şi semnificativ pentru puterea credinţei în Hristos, ce poate muta munţii, în particular inimile cele mai împietrite, făcând în iad un „colţişor de rai”, este episodul în care, confiscându-se pâinea necesară pentru Sfânta Liturghie, părintele Calciu a îndrăznit să ceară celui mai înfiorător temnicer, ce-l supusese la cele mai teribile torturi şi umilinţe, să-i dea o cât de mică bucăţică mică de pâine spre a săvârşi Liturghia. Ca răspuns, în mod uimitor, acea fiinţă cu totul abrutizată i-a dat o felie de pâine întreagă, nespunând nimic, în loc să-l stâlcească în bătaie. Această pâlpâire de omenie, venită din chipul lui Dumnezeu care nu se şterge în om nici chiar atunci când e acoperit cu totul de patimi, l-a făcut pe părintele Calciu să resimtă în faţa acestei „minuni” o asemenea bucurie lăuntrică, încât spunea că a săvârşit cu acea pâine cea mai frumoasă şi înălţătoare Liturghie din viaţa sa.

Florin Caragiu

Despre părinţi duhovniceşti şi martiri (III)

În „Cărarea Împărăţiei” (ed. Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, 1995), Părintele Arsenie Boca vorbeşte despre jertfă ca despre cel mai tare cuvânt al lui Dumnezeu către om, constituind maxima apropiere şi chiar hotarul de atingere între voinţa şi iubirea dumnezeiască şi libertatea omului (p. 297). În acest hotar, omul se poate bucura în necazuri şi suferinţe primind lumina cunoştinţei, fiindcă, spune părintele Arsenie, „celui lămurit în căile lui Dumnezeu tot ce i se întâmplă spre mai multă lumină i se face, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta” (idem, p. 46). Chiar după ce Dumnezeu ridică pedeapsa păcatului, în urma mărturisirii şi pocăinţei sincere, a schimbării lăuntrice pe care omul o trăieşte sub înrâurirea dragostei Lui, încercările nu contenesc, având rostul de a fi „şcoală, lumină pentru minte şi milă de la Dumnezeu”, căci „durerea e dascălul înţelepciunii” (idem, p. 49).
Despre „Bucuriile suferinţei” (Fep «Τipografia Centrală», Cartea Moldovei, Chişinău 1995, vol. 1) ne vorbeşte şi părintele Dimitrie Bejan. El aminteşte despre întemniţaţi care, rugându-se cu lacrimi, le străluceau feţele, pentru că „se predau total rugăciunii şi prin ea lui Dumnezeu” (p. 8). Suferinţa poate deveni o şcoală pentru cel care o acceptă ca mântuitoare, „rânduită de Hristos”, ea devenind în acest fel un jug blând, o sursă de bucurie (idem, p. 7), şi o jertfă nu numai pentru păcatele proprii, ci şi pentru cele ale neamului (idem, p. 15), ca o purtare a crucii celor slabi de către cei întăriţi în Hristos, după cuvântul Apostolului Pavel.

Florin Caragiu