cum ar
fi despre moarte,
când
trăsăturile lucrurilor din preajmă se topesc
lângă
fața ta.
încet-încet,
se stinge flacăra umbrei,
urma
glasului se pierde în aer,
pe plaja
de întuneric surpată în sine.
iar tu,
ca un tăietor de lemne cu o secure
lovești
la rădăcina gândului,
așteptând
să cadă trunchiul uriaș crescut
în
mintea ta ani și ani.
mereu ai
visat să dormi pe tare -
ceva în
care seva să înainteze ușor,
peste
care să-ți întinzi oasele
și să
asculți cântecul depărtării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu