marți, 2 mai 2017

Scriptură și Isihasm (27)


Actualizând condiția filială în raport cu Dumnezeu omul ajunge la măsura dragostei și blândeței părintești față de semenii săi: „Nici n-am căutat slavă de la oameni, nici de la voi, nici de la alţii, deşi puteam să fim cu greutate, ca apostoli ai lui Hristos. Noi însă am fost blânzi în mijlocul vostru, aşa precum o doică îngrijeşte pe fiii săi; astfel, iubindu-vă, eram bucuroşi să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar şi sufletele noastre pentru că ne-aţi devenit iubiţi” (I Tesal. 2, 6-8).
Sfinții Apostoli cheamă la îmbrățișarea unui mod de viață modelat lăuntric de ascultarea cuvântului lui Dumnezeu ce face lucrător prin credință chipul împărăției și al slavei sale: Ca un părinte pe copiii săi, precum ştiţi, aşa v-am rugat şi v-am mângâiat. Şi v-am rugat cu stăruinţă să umblaţi cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, Celui ce vă cheamă la împărăţia şi la slava Sa. De aceea şi noi mulţumim lui Dumnezeu neîncetat, că luând voi cuvântul ascultării de Dumnezeu de la noi, nu l-aţi primit ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, aşa precum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu, care şi lucrează întru voi, cei ce credeţi” (I Tesal. 2, 11-13).
Rodul dragostei părintești este mângâierea și bucuria rodirii în celălalt a darului dumnezeiesc: De aceea, fraţilor, ne-am simţit mângâiaţi întru voi, prin credinţa voastră, în toată nevoia şi strâmtorarea noastră. Căci acum noi suntem vii, dacă voi staţi neclintiţi întru Domnul. Şi ce mulţumire, pentru voi, putem să dăm în schimb lui Dumnezeu, pentru toată bucuria cu care ne bucurăm pentru voi, înaintea Dumnezeului nostru?” (I Tesal. 3, 7-9). Gestul nostru de dăruire față de celălalt și față de întreaga creație se întoarce astfel la noi ca mângâiere a Duhului Sfânt și isihie dumnezeiască.

Florin Caragiu 



Niciun comentariu: