viața, o lentă recuperare
mișcări
neduse până la capăt
legături
întrerupte
amintirea
mersului împingând
în mușchi
sângele, gândul salvator
zile golite
de timp
nimeni
crâmpeie de
afecțiune
la început a
fost
paharul
vărsat, gura uscată
pânza subțiată
a memoriei
durerea din
oase
mutarea
dintr-un loc în altul
bandajul
înmuiat în lumină
înmuiat în lumină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu