pentru
cei trecuți dincolo
istoria
e o carte cu nesfârșite pagini
o
răsfoiesc zi de zi
mirându-se
în sine de cele întâmplate
și
de cele neîntâmplate încă
și
când obosesc de citit
visează
sfârșitul poveștii
așa
cum noi visăm începutul ei
atrași
de zâmbetul lor ce îndulcește
asprimea
razelor toamnei