marți, 23 septembrie 2014

încet





privești cu neliniște viitorul.
se strânge ca pielea în jurul rănilor,
ca ele trece, lăsând în urmă un semn palid.

grija pentru ziua de mâine
s-a obișnuit cu puțin.
se-așază la rând să plătească taxa pentru viață,
întoarce pe dos căptușeala buzunarelor,
nu găsește nimic. 
e gri.
vreme de palton. 

la cusătura pleoapelor o picătură de timp
dă grosime imaginii.
ploaia încetinește în preajma chipului tău,
sau vederea mea e pe slow?



duminică, 21 septembrie 2014

poem matinal




în somn se nasc versurile cele mai misterioase
limpezi ca dragostea născută din umilință
simple ca osul despicat, ca o eclipsă totală de lume
la vederea lui Dumnezeu în mandorla tăcerii
lumina așteaptă pe fața ta să te trezești
să ieși afară devreme în ziua asta aurită de toamnă
privind largile ocoluri ale păsărilor în jurul nostru
întrebările lor mute pe sticla cerului
ne fac să uităm de lupta pentru existență
ce ne îndepărtează de viață


sâmbătă, 20 septembrie 2014

plouă




se întâmplă să te desprinzi de imaginea ta
ca o frunză galbenă toamna
în fiecare zi auzi oameni vorbind
despre prieteni care și-au pus capăt zilelor
n-au putut face față
n-au știut că viața vrea să fie iubită
pentru ea însăși și își retrage darurile
ca să pășești în urma ei uitând de tine


vineri, 19 septembrie 2014

cealaltă faţă a întâmplării





case sfărâmate, zăgazuri rupte,
trunchiuri târâte la vale
oameni rămaşi cu câteva lucruri
cât pot duce cu mâna

nămolul înghite de-a valma tot ce e viu
moartea se spală pe mâini

te-ntorci smulgând din absenţă
acordul răvăşit al imaginaţiei
ce face să apară un castel pe apă


miercuri, 17 septembrie 2014

nostalgia





muţi frontul, te lupţi, oboseşti
oboseşti să te lupţi
puterea ta vine şi pleacă
slăbiciunea e o floare de câmp
a-mpânzit pajiştea
departe de casa ta, de ţara ta
cineva îţi întoarce privirea spre ele
vezi pentru prima oară
ce frumos se-aşază pe lucruri aerul
lumina de seară în care chipurile familiare
ca într-o ceară-ncălzită lasă o urmă


marți, 16 septembrie 2014

apus






în orice făptură noaptea se-ngână cu ziua:
o-nvăluie discret în ea însăși
ceea ce o scoate din sine și-o așază
înaintea mării calme
în care se cufundă soarele tău.
o urmă de viață visează în ea
torțele unor întrebări
la auzul cărora vidul tresare,
mistuind oboseala luptei cu umbra.