sâmbătă, 20 decembrie 2014

VIDEO - Serile Sinapsa cu Mugur Grosu, Iulia Militaru și Felix Nicolau



(înregistrare realizată de Victor Potra)

Serile Sinapsa cu Florin Iaru, Ioan Es Pop și Eugen Iulian Bot




În poemele sale, de textură experimentală, Florin IARU uzitează de varii mijloace de expresie - “verbale bucurii ale gurii” - spre a încurca și mai tare prin nesfârșite tribulații ecuația existenței. Încercând să vadă “cu un singur ochi ceea ce nu-nţelege nici-o singură minte”, tromba poetică e un strigăt “cu toată singurătatea” ce “împinge atom după atom”, într-o frenezie a rătăcirii prin forfota alambicată a peisajului textual, în care încolțesc “germeni de melancolie”. Mircea Bârsilă vorbește despre un “pact cu antipoezia”, în care se disting “viziuni nebuloase ce decad în anecdotă şi al căror dramatism se încheagă sub semnul ambivalenţei: ostentativa demistificare este dublată de voluptatea remitizării ironice a realului” și “sublimări grotești ale erosului”. De sub machiajul burlesc și ficțional se disting tresăririle asudate ale unei conștiințe ce încearcă să tragă perdeaua peste o viziune asupra unei lumi lovite de întunecare.

Comunicând în mod eficient viaţa fiorului tragic, poemele lui Ioan Es POP reuşesc, intermitent, să smulgă derizoriul însuşi din raza privirii derizorii şi să-l impună ca pe o dimensiune ţinând de viziune şi de enigmă. Lentila metafizică aplicată istoriei evidenţiază absurdul mişcat după legea ondulatorie a fabulosului, câmp fecund de ambiguitate poetică. Existenţialismul atitudinii consună cu starea de eros poetic prin care fiinţa se revelează în şi prin limbaj. În acest sens, "fiinţa" nimicniciei - nimicnicie care este deopotrivă facticitate şi disperare fără sprijin în eroism - iese din ascundere şi vedem irumperea ei pe soclul luminos al imaginii. Fantasma deşeului apare ca rezultat al macerării catabolice şi al necontenitei ruminaţii inconştiente. Viziunea morbidă se echilibrează prin depăşirea continuă a furnicarului de senzaţii primare, interne, amorfe, către proiecţia imaginară cristalizată.

În poezia lui Eugen Iulian BOT elementele textuale sunt coagulate prin fluxul nostalgiei și angoasa incomunicabilității evocate, spre exemplu, prin metafora zidului - avatar textual al unei drame istorice -, sentimentul dezrădăcinării și recluziunii împingând spre o constituire labirintică a traiectoriei regăsirii de sine. Poezia e un fel de “ardere internă însoțind medicina interioară”, o dibuire “pe întuneric a unui gând de care să te sprijini”.

Florin Caragiu

miercuri, 10 decembrie 2014

Serile Sinapsa cu Mugur Grosu, Iulia Militaru și Felix Nicolau

Poezia lui Felix NICOLAU e un “tun de zăpadă” ce-și înfige proiectilele și aruncă în aer situații trăite sau imaginate, până la limita absurdului, împrăștiind un umor savuros. Un cod galben de vijelii existențiale se instituie în balconul versurilor în care poetul își omoară fantomele. “Tandru și rece”, autorul are un singur regret: “n-am timp să fiu tu”.

Poemele Iuliei MILITARU din “marea pipeadă” (Brumar, 2010) improvizează o atmosferă de basm neo-romantic postmodern. Avem înainte un corp textual clipind ingenuu pe un drum ale cărui ramificații se tot multiplică, risipindu-se ca fumul pipei. Tonul detașat și linia desenată cu nerv a mișcărilor poartă cu sine un foc mocnit. Specialistă în “morți fără moarte” și “groază fără groază”, poezia "trebuie să facă lucrurile să existe"! O “buluceală fantastică” “lasă formele să zboare / plămădind aluat rebel”, lăsând nedumerită și dezorientată istoria, în mrejele unui cotidian fabulos, saturat estetic: “Când lângă mine crește-un înger mut / Cum aș putea să mă rostesc mai mult”.
 
Poezia lui Mugur GROSU e una nedomesticită, un tonic servit “în fiece teamă a clipei”, un cockteil de neo-dadaism, suprarealism, experimentalism, post-textualism, existențialism, în care ludicul, hedonismul, ironia, absurdul, umorul și toată nebunia poetică a jocurilor verbale disimulează reacțiile unei hyper-sensibilități infuzate de luciditate, melancolie și tragic în fața fulguranței timpului, a inconsistenței și perisabilității ordinii lucrurilor. Erosul poeziei, declanșând o mișcare de rezistență împotriva tentației akedice, e “un fel de săgeată și-n vârful săgeții ei / e un fel de iubire”.

Florin Caragiu

marți, 9 decembrie 2014

eaten alive
















intri în cușca leilor 
te lași mâncat de viu de un anaconda
plonjezi din stratosferă
să vadă lumea ce frumoasă e lumea
ce fragilă
și ce bine când totul se termină cu bine
dar uneori
e ca în război când clipești 
sperând să te trezești din coșmar 
viața ți se scurge prin spatele ochilor
gata
bați din palme la finalul piesei
în care eroul se face că moare 
și iar te surprinde erotizat
iubești și pace
noaptea asta scurtă și amară
e cafeaua de dimineață
voi ascultați cu mine șuierul vântului
ce dacă e un pic lugubru
deschidem cutiile cu cadouri
întărim bulgării de zăpadă 
și tragem la întâmplare 


marți, 2 decembrie 2014

Serile SINAPSA - 6 Decembrie 2014, de la orele 18.00


Sâmbătă 6 Decembrie 2014, de la orele 18:

Serile SINAPSA

Invitați: Dana Banu, Florin Caragiu, Diana Caragiu, Dan Cârlea, Ștefan Alexandru Ciobanu, Cristina Cîrnicianu, Adrian Diniș, Aida Hancer, Felix Nicolau, Ligia Pârvulescu, Octavian Soviany, Cosmin Perța, Emil-Iulian Sude, Daniela Șontică, Eugenia Țarălungă.

Recital muzical: Cezara Comșa (flaut), Ștefan Mardale (chitară, solo).

Locația: Braseria Alouette, Str. Bibescu Vodă nr. 19
Partener Media: FDL.ro Fabrica de Literatura

Pagina de facebook a evenimentului:
https://www.facebook.com/events/843143972372314/?pnref=story


vineri, 28 noiembrie 2014

Serile Sinapsa - Invitați: Sorin Mărculescu, Cosmin Perța


(înregistrare video de Victor Potra)


Sorin Mărculescu practică o poezie guvernată de tensiunea generatoare de paradoxuri a spargerii logicii comune în orizontul iminenței unei descoperiri. Imaginile se derulează ca într-un urcuș pe “scara dinaintearătării”, într-o atmosferă caracterizată de melanjul între existent și inexistent, neîntâmplat și întâmplat, accesibil și impenetrabil, amintire și nemaivăzut (“cum oare să fiu tot ce n-am fost?”; “cum să te umple de amintiri ceva ce parcă nici n-ar fi existat vreodată și totuși mă reprezintă în tot ceea ce aș fi putut deveni?”, “toate îmi aparțin de străine ce-mi sunt”; “reîncheagă-mă iarăși acum din toate pământurile pe care / nu am călcat și din fereastra pe ramele căreia fără să-l văd peisajul plânsul mi-l spală”). Într-o înlănțuire barocă de forme se derulează spectacolul imnic al unei chenoze a Divinului în om și a omului în Divin, ca o “laudă” a unei “povești fără sfârșit”. Facere și desfacere a unei in-suflări, poezia adulmecă aporia, punctul unde ideea “explodează”, generând scânteia emoției estetice la contactul cu senzația, cu carnea (“învățătura ce n-are nevoie / de învățătură se cațără ca iedera pe viroagele / verticale-ale cărnii. până aici e calea până / aici adevărul și viața în arcul voltaic sfârâind / între ele”).

În poezia lui Cosmin Perța, privirea filmează “realitatea” ca „printr-o gaură de vierme”, cu acel simţ oniric al instabilităţii acute a fluxului conştiinţei. În apele de imagerii ale morţii, bântuite de figuri polimorfe, fantomatic alungite şi contorsionate, întâlnim insule de caldă umanitate. Erosul e unul grav, conştient de precaritatea vieții ce poartă amprentele unei istorii fracturate. Micile detalii amplifică în mişcări circulare tensiunea acestui eros care, umbrit de ameninţări indefinite, tinde să-şi disimuleze neliniştea, cum ar aștepta, lucid, trezirea din visul încărcat de presimţirile tragicului. Liniile de câmp ale arealului poematic converg în imagini cu profil apocaliptic. Un văl de gând și de noapte acoperă, protector, stările amestecate şi proteice, pictate în nuanțe de angoasă, incertitudine şi reverie.

Florin Caragiu