luni, 13 iulie 2020

ÎPS Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Cuvânt de binecuvântare la apariția volumului „Suflet, minte, conștiință” (autor: Florin Caragiu, ed. Platytera, 2020, în curs de apariție), Nürnberg, 9. 07. 2020


Prefață la volumul „Suflet, minte, conștiință” - Florin Caragiu, Editura Platytera, București 2020
Mă bucur de această nouă carte a fratelui Florin Caragiu, ucenic al Părintelui Ghelasie-Isihastul de la mânăstirea Frăsinei care prin gândirea sa profundă, inspirată de practica isihiei, se aseamănă cu Părintele Dumitru Stăniloae-Teologul. Fratele Florin, matematician și teolog, se inspiră constant în scrierile sale din experiența Bisericii, așa cum ea se reflectă în gândirea Părintelui Ghelasie, mentorul său, și a Părintelui Dumitru care ne-a făcut accesibili pe Părinții Bisericii, mai ales prin traducerea, comentarea și publicarea Filocaliei în limba română.
Întrucât nici un autor ortodox nu s-a aplecat cu precădere asupra psihologiei moderne așa precum au făcut-o autori occidentali ca Sigmund Freud sau Carl Gustav Jung, în tratarea subiectului cărții de față: Suflet, minte, conștiință, fratele Florin pornește de la gândirea acestor doi autori pe care o corectează din punct de vedere ortodox.
Întemeietor al psihologiei analitice, Carl Gustav Jung a sondat constelațiile de arhetipuri prin care sufletul își manifestă din adâncimile inconștiente prezența. Încercând a se păstra în limitele unui monism metodologic de sorginte științifică, Jung observă totuși că metoda sa de interpretare nu poate distinge între imaginile sinelui și cele ale lui Dumnezeu.
Este adevărat că chipul omului, ca icoană a chipului lui Dumnezeu, este într-o relație de asemănare cu acesta. Deși sunt realități distincte, în experiența mistică, Dumnezeu și creația, necreatul și creatul, se oglindesc iconic și se întrepătrund reciproc. Prin credință, nădejde și dragoste omul intră în dialog cu Dumnezeul cel viu, împărtășindu-se de iubirea Lui și făcând întreaga creație părtașă la slava fiilor lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, creștinismul aduce corecturi importante teoriilor moderne asupra conștiinței și minții, printr-o zugrăvire teologico-mistică ce invită la o cunoaștere participativă, în sinergie cu Dumnezeu, și la o transformare prin harul divin a ființei și capacităților proprii până la măsura sfințirii și desăvârșirii.
Autorul cărții așază față către față concepțiile psihologiei moderne și viziunea patristică cu actualizările ei contemporane, invitând la o discernere a limitelor metodei științifice și la o adâncire a cunoașterii despre om prin schimbarea minții (metanoia), în lumina revelației și tainei dumnezeiești.
Sfinții Părinți ai Bisericii, cu deosebire Părinții Filocaliei și ai Patericului, sunt cei mai profunzi și fini cunoscători ai sufletului omenesc, la care au ajuns prin experiența vieții lor și a grijii pentru mântuirea semenilor. Teologia ortodoxă nu este nici pe departe o teologie a speculației intelectuale, ci o teologiei a experienței și a mântuirii. Mântuirea omului este scopul științei despre Dumnezeu! Iar omul nu poate fi înțeles decât în legătură cu Prototipul său, Iisus Hristos, al cărui chip și asemănare este.
După cum se știe, controversele teologice din perioada Sinoadelor ecumenice au avut în principal ca obiect Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, de a cărui înțelegere depinde înțelegerea omului și mântuirea lui. Părinții de la aceste Sinoade, pe baza revelației biblice, împrumutând când a fost necesar și termeni ai filozofiei grecești, cărora însă le-a dat o semnificație nouă, au reușit să descrie misterul Persoanei Mântuitorului Iisus Hristos, ca Ipostas sau Persoană a Cuvântului lui Dumnezeu Care prin întrupare a asumat și firea omenească.
Așadar, o Persoană cu două firi sau naturi: dumnezeiască și omenească. Pentru Părinții Sinodului IV ecumenic care au proclamat acest adevăr fundamental pentru mântuire, între persoană și natură există o relație ca între subiect și conținutul său: persoana exprimă natura, îi dă viață și identitate proprie. Persoana ar fi un „cine”, natura un „ce”. Umanitatea este una și întreagă în mulțimea ipostaselor sau a persoanelor umane. Fiecare persoană umană exprimă natura umană, comună tuturor oamenilor, într-un fel unic. Păcatul, însă, fărâmițează natura umană, astfel încât persona decade la starea de individ egoist, separat de semenii săi în umanitate.    
Născându-Se de la Duhul Sfânt și nu „din poftă bărbătească” împreunată cu păcatul, Mântuitorul a recapitulat în firea Sa umană toată umanitatea și toată natura creată, restaurând totul întru Sine. El este „noul Adam” sau „Adam total”, nedespărțit de nimeni și de nimic. Astfel persoana umană, restaurată în Iisus Hristos, recapitulează în sine toată umanitatea și toată creația. Fiecare om este un micro-cosmos, cum spun Părinții. În inima fiecăruia se concentrează ca într-un focar toate energiile care străbat umanitatea și universul.
Când ne unim, prin rugăciune și asceză, cu Mântuitorul Iisus Hristos, mintea, care este o energie a inimii, se oprește din împrăștierea în cele din afară și „coboară în inimă”, unde sălășluiește harul botezului. Iar prin lucrarea harului, inima își recâștigă unitatea ontologică cu întreaga umanitate și creație, experimentându-i pe toți oamenii ca pe propriile mădulare.
Sfântul Apostol Pavel descrie misterul Bisericii ca fiind „trupul lui Hristos”, iar pe credincioși ca mădulare ale acestui trup și mădulare unii altora. Dar nu numai cei botezați aparțin trupului lui Hristos, ci întreaga umanitate restaurată de Hristos prin Întruparea Sa.
În organismul imens pe care-l formează umanitatea, fiecare om se face părtaș atât de binele, cât și de răul săvârșit de toți ceilalți. Mai mult, atât păcatul, cât și virtutea au consecințe și în urmași. Bolile trupești și psihice sunt consecințe ale păcatului care tulbură echilibrul și armonia sădite de Dumnezeu în creație, degradând natura umană până la moarte.
Numai această viziune creștină asupra misterului persoanei umane poate ajuta pe cei ce se apleacă spre suferința umană spre a o ușura.
Binecuvântarea Domnului să fie peste toți cei ce vor citi această carte!

+ Mitropolitul Serafim

Sursa: http://www.mitropolia-ro.de/index.php/ro/publicatii/cuvinte-de-invatatura/1766-cuvant-de-binecuvantare-la-aparitia-vol-suflet-minte-constiinta-florin-caragiu-nuernberg-9-07-2020  


duminică, 5 iulie 2020

Mircea Stăncel, Cartea poemelor curate


Prezentare a volumului Dianei Caragiu „Respiră cu mine (ed. Vinea, 2014), în cadrul rubricii Piața cărților, revista Discobolul, 2016, vezi http://www.usr-alba.ro/images/discobolul/discobolul-220-222.pdf, pp. 92-93.

Puține informații avem despre poeta Diana Caragiu. A publicat în 2014, la Editura Vinea, volumul de debut Respiră cu mine, în care o serie de referințe creștine sunt amestecate cu motive mirene, aproape toate înscrise sub semnul pietății. Și poeta a învățat să introducă dimensiunea profană, care e specifică timpului său, în siajul unor simboluri sacre, în strânsă legătură cu orientatea estetică actuală: „am trecut pe lângă mine și mi-am dat seama/ era bâlci duminica Tomii când mă îndoiam/ și mă urcasem în cârca timpului/ și-mipuneam degetul pe rana cerului/ în sângele lui m-am privit ca într-o oglindă”.
Respiră cu mineeste cartea de debut a unei poetese pentru care sfiiciunea, delicatețea, expresivitatea, jocul, infuzate cu vitalitate și speranță, fac parte din recuzita curentă. Nonconformismul ei cu accente suprarealiste ține de felul cum face sinteza realului la care ajunge, la care are acces, dar partea pozitivă a imaginarului ei este mai puternică decât cea negativă. Sloganurile metonimice din această construcție lirică ies deseori în evidență: „numele meu a căzut de pe buzele tale/ se rostogolește în zăpadă// azi ai făcut un Om/ fericirea e gătită de plecare// în ghete i-am pus ziua de mâine”; sau „estetica mi se așază pe limbă și geme// tăcute sunt căile tale/ numele ți-l șoptesc în palme” etc. Putem spune, fără să greșim prea mult, că poemele acestea nu vor merge în infern.
Diana Caragiu a învățat repede, se pare, să se așeze în zona exploziei „luminoase”, utilizând o poezie a notației telegrafice, în contexte simple, unde deseori surprinde dinamica bună, sincronizată, a timpului său. Stă departe de intimitățile feminine, cultivate intens de generațiile de după nouăzeci, și respiră cu partea candidă a acestei lumi: „ziua de ieri îmbrăcată în ziua de azi/ rătăcește pe străzile unui oarecare mâine// degeaba îți tai călcâiul/ pantoful acesta nu-I pentru tine/ cum nici paharul acesta/ pe care n-ai să-l bei până la capăt”. Nicolae Țone, redactorul de carte, notează: „Textele ei sunt complice cu realul până la un punct, acest punct fiind ales deloc întâmplător, pentru că dincolo de el are loc o explozie a imprevizibilului care aruncă logica în coșul cu locuri comune.”
Respiră cu mineeste, până la urmă, chemarea pe care ne-o face o poetă la începutul carierei sale. Ne invită la o anume realitate, cât respirația ei este vie și neliniștită. Nu știm ce va urma și dacă va reuși să se desprindă de primul său contact cu epiderma lumii.
Poemul ales:

Recviem

pe ulița asta plouă mereu
mărunt și tăcut

poeme fumate prea mult
tuberculoase zac pe caldarâm
mă ascund după timp ca un copil după fusta mamei
și-mi despletesc cuvintele să văd cât de lungi mi-au crescut

pe-o sârmă, durerea își caută echilibrul
deasupră-i câțiva corbi amețiți cască plictisiți

hei, le strig eu
e oarbă, surdă și seacă
în ultimul timp am hrănit-o cu sonda

apoi a venit o lumină blândă care s-a prăbușit peste cuvânt
și cuvântul n-a fost al meu



sâmbătă, 13 iunie 2020

Claudiu T. Arieșan: Nostalgii edenice (I) (prezentare a volumului „Pateric carpatin. File de isihasm”, ed. Platytera, 2017)



Seducătoare antologia de texte teologice din creaţia Părintelui Ghelasie de la mănăstirea Frăsinei, ce poartă genericul Pateric carpatin. File de isihasm, ediţie pref. de Florin Caragiu, Editura Platytera, Bucureşti, 2017, 335 pp.
O ediţie ce selectează armonic nu doar cuvinte arhiereşti despre cuviosul monah şi ilustrul gânditor ortodox contemporan, nu doar instructive repere biografice şi comentarii, ci, mai ales, cuvinte reprezentative pentru caracterul său filocalic, pentru „chipul de modelare iconică pe care îl propune isihasmul carpatin în diversitatea situaţiilor concrete de viaţă” – cum subliniază prefaţatorul şi îngrijitorul colecţiei, de altminteri un ucenic fidel al Avvei Ghelasie Gheorghe, ce îndeplineşte misiunea răspândirii în lume a gândirii acestuia şi din filială ascultare faţă de impunerea şi rugămintea celui ce i-a fost deopotrivă duhovnic şi magistru spiritual.
Stilul său a fost cu siguranţă unul dificil, exprimarea teribil de complexă (comparabilă uneori, mutatis mutandis, cu cea a existenţialiştilor germani) şi meandrele cugetării sale nu întotdeauna lesne de urmărit: de aceea îi sfătuia pe colegii de monahism să îl studieze de preferinţă atunci când sunt în stare de rugăciune.
Tocmai de aceea, micile sfaturi cotidiene, întâmplările hazlii şi corijările pilduitoare evocate de martorii duratei sale pământeşti creează un portret din fragmente, extraordinar de plastic şi modelator, bun de tradus în orice limbă de circulaţie în vederea unei introduceri corecte şi accesibile în personalitatea sa eminamente harismatică.
Cine poate uita, de pildă, legendarul butoi din curtea mănăstirii unde locuia precum într-un citat cultural de Diogene modern, unul de astă dată fără cinisme, ci doar plin de empatie şi umor neobosit.

Claudiu T. Arieșan

Text apărut în Revista Orizont”, serie nouă, Februarie 2018, nr. 2 (1630), anul XXX, p. 22.
http://www.revistaorizont.ro/arhiva/februarie2018.pdf