joi, 24 aprilie 2014

paradox






e o noapte de vis
un copac crește în mine inel cu inel
frunze îmi pipăie fața
scoarța aspră masează ușor osul sacru
în urechi se dau pe tobogan 
primele triluri

ca să nu uite de încălzirea vremii
viața mă scrie  pe dosul palmei
cu cerneală simpatică 

mă uit la acele indicatoare 
ale ceasului de perete:
sunt eu fără mine.
aștept să trec, ca să fiu
eu fix


miercuri, 23 aprilie 2014

uite






chiar acum – când vorbeşti cu El –
ceilalţi se uită la o frumoasă eclipsă
ce-nţeapă încetişor ochii

muşcă din merele sângerii
totul se petrece sub apăsarea luminii
pe cutele ei mormântul de aer se-nalţă
deasupra treptelor mâncate de paşi

suferinţa e o roată în roată
spiţele ei mişcă în jur primăvara
pe lujeri se zbate ploaia să nască zăbrele de cer

torsiunea din oase aduce aminte
de înaintarea lentă a sângelui
între movile de celule
sub care ticăie ceasul de aur al îngerului

pe nervii subţiri spre pielea-nsorită
umblă un gând cu patul lui în spinare 

marți, 22 aprilie 2014

liniștește-te





să vezi și să crezi
să crezi și să vezi
vârtejul ce-nghite mii de făpturi
începe cu tine

de cele mai multe ori când spui ceva
cuvântul te părăsește
și când se-nalță direct prin tavan
te tragi înapoi
trupul nu-i pregătit

pentru asta trebuie să mori puțin
să mergi la nesfârșit
prin tot felul de locuri cu câinele tău
vorbind cu tot felul de oameni
uneori luminându-se
alteori întunecându-se

și nu dintr-o dată, ci culegând mărunte indicii
străfulgerări, verigi lipsă
îți dai seama că el – animalul – înțelege
că-l tragi după tine
și e gata
să-ți urmeze gândul când te lași încet pe fotoliu

sâmbătă, 19 aprilie 2014

adevărat zic




Nimeni nu știe când a înviat Hristos
Dar toți știu când a pogorât la iad
Pentru că deși nu înțeleg cum
Li se vede pe față                                                  
Înainte ca lumânarea de Paști să se aprindă
Bâiguie pe chipul lor focul
Unei mulțumiri pe care nu se pricep s-o exprime
Și aerul le iese pe gură
Cum ar sufla spre un perete fără simțire aici
Și de cealaltă parte a lui
S-ar înclina noaptea spre zi
Și cum a spus un poet – “Doamne, ce prăpădiți suntem
Și ce ne mai iubim” – singurul lucru pe care-l mai pot face
E să iasă din starea lor mohorâtă
Încă legați cu feșele timpului
Și să spună: “Adevărat” în fața unui lucru
Despre care au crezut mereu greșit
Că e o fugă de moarte 


joi, 17 aprilie 2014

briză





muşti din bănuţul de vânt: e nou;
limpede spulberă un glas singurătatea,
ca un piepten prin păr stârnind imagini – plase
pe care le-arunci peste marea de fiinţe,
şi când le tragi înapoi
găseşti între ele zbătându-se ochiul sărat
coada balenei împingând
spre perna lui de nisip marea. ai adormit
cu o palmă în alta surpată.
în jurul lor s-a-ntins coaja moale a serii.
semn de carte-i declinul eisurfing pe așteptarea
rostogolită în reversul unei stele.


miercuri, 16 aprilie 2014

trezire





o cameră în paris sau, mai bine, parisul
din cameră? pe ochi, dimineaţa pe limba ei scrie
adâncituri, linii, umbre. o chitară pluteşte
în carne.

din vasul încăpător de lut ies
frunzele aspre ale palmierului – ţes spaţiul
în toate direcţiile. se întretaie ca paşii
pe dalele de culoarea cafelei,
ca florile cu petale subţiri
croite pe rochia căzută în falduri.

un scaun negru cu picioare înalte
proptite lângă uşa de sticlă
împinge în faţă mâna odihnită pe coapsă.

zâmbind, aproape atingi un lucru uitat
cu îndemnânarea secretă a orbului
şi dând să-l prinzi – fără să-l vezi –
ca pe amfora unui corp
cu genunchiul stâng uşor îndoit,
deschizi o fereastră în aer.