duminică, 19 octombrie 2014

Libertatea de a iubi (1)

















“Ați fost chemați la libertate”, ne spune Sfântul Apostol Pavel, adăugând: “numai să nu 
folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire” (Gal. 5, 13). 
În viața de zi cu zi, suntem condiționați de tot felul de lucruri, încât multitudinea acestor 
legături și neputința noastră de a ne elibera de sub povara lor a ridicat în mintea unora 
întrebarea dacă nu suntem cumva un fel de zombie, înlănțuiți fără putință de evadare în 
determinismul legilor fizicii. Libertatea este, prin urmare, definită prin opoziție cu aceste 
condiționări imaginate, la limită, a o anula. Cu toate acestea, relația interioară dintre 
libertate și iubire indicată de Sfântul Pavel, care vede în dragoste “legătura desăvârșirii 
(Col. 3, 14), sau îndeamnă a păzi “unitatea Duhului întru legătura păcii (Efes. 4, 3),  
ne așază în fața unei alte perspective asupra libertății și asupra sensului condiționărilor 
ce prilejuiesc manifestarea ei. Libertatea nu mai reprezintă astfel un termen opus
condiționărilor lumii, ci presupune o asumare a lor ca punct de plecare prin
orientarea sinelui în direcția realizării unității Duhului, prin iubire, și astfel nicio rețea
de legături nu contrazice automat libertatea, ci se constituie într-o condiție inițială 
a ei.

Florin Caragiu




miercuri, 15 octombrie 2014

iubește și fă ce vrei

















o girafă râde în somn, rumegându-ți cuvintele.
în junglă e liniștea cea mai adâncă,
dacă nu faci o greșeală
care să-ți scoată la soare osul sacru.
în oraș, mașinile de gunoi
pândesc hârtia rănită de un poem
în care ești liber să faci tot ce vrei,
pentru că te plimbi în voie
pe continentul visat de urșii polari
adormiți pe banchiza lor plutitoare.


sâmbătă, 11 octombrie 2014

deadline

















oamenilor le place să stea împreună și să asculte, să vadă
orice
spectacole de muzică, teatru, poezie
fețele li se schimbă
se recreează
ca o explozie lentă / o simfonie tăcută
ce-nsuflețește jocul adâncit în sine / ieșit din sine
anticipând moartea / locul în care ne așezăm să privim
absorbiți
din întuneric scena lumii,
trăind viețile altora cu sentimentul că nu ne aparținem 




vineri, 10 octombrie 2014

chenoză

















te-ntorci la cea mai veche-ndeletnicire a ta – suferința.
aștepți să se curme, descurcând gândul.
nodurile bine strânse dispar sub degetele răzbătătoare
ale rugăciunii – dezlegată-i risipa:
fiecare-nțelege ce vrea – o parte din corp,
o mână ruptă, de pildă, își mută bun-simțul din a face-n a fi.
trage spre sine dorința, ca o aproximare prin lipsă
a trezei absențe, ce, prinsă-n cârlig, scutură teama.
într-o clipită, care mereu îți scapă, te pierzi și te vindeci.


joi, 9 octombrie 2014

amintiri din copilărie
















împreună frunzărim timpul.
soarele a căzut pe câmpia nesfârșită –
stă ghemuit, cu razele-n gips.
o mierlă se furișează-n hambar,
își scutură aripile și-ncepe să cânte.
pe cer plutesc continente de nori.
sărim cu privirea de pe unul pe altul
până dispar. urmărim cum se luptă
o gâză cu smocuri de iarbă
peste care călcăm ignoranți zi de zi.
viața-i o luptă, se spune.
uităm cu fervoare asta, grăbiți
să punem nume unor mici vietăți.



luni, 6 octombrie 2014

oră de vârf
















de la o vreme tot încerci să-ți aduci aminte ceva.
te plimbi așa, fără țintă, pe străzile aglomerate
până ți se-nghesuie una în alta mintea și inima.
filmul vieții se derulează lent înapoi,
nu mai legi în propoziții cuvinte:
le repeți ca pe numele tinerei mame
care vine spre tine cu un obraz în umbră.
părul ei flutură pe claviatura timpului
și ca un apus, ca un răsărit, gândul că puteam
și să nu fim. ceilalți n-ar fi observat lipsa.