vineri, 22 februarie 2013

apă vie




te gândești la atâtea 
până îți cad lucruri din mână

mânia te umple și dă pe afară 
celulele tale suferă
deși ele doar își fac treaba 
clipă de clipă fără să cârtească

n-ai nevoie de alt motiv 
să zâmbești
ești apa vie a unui popor 
ce te leagă de glie

el respiră o dată cu tine 
mănâncă din gura ta
și ține minte tot ce-ai uitat 

dar mai ales că te-ai născut
cu lumea în brațe

convalescență





cerul se-nfăşoară în jurul grădinii; 
amesteci miere şi lămâie în ceaşca de ceai.

îţi aminteşti perfect
urma de melc pe frunza oranj, 
restul cu o mie de zecimale al orei
sub ploaia de plasmă, 
suprafaţa înclinată a băuturii duse la gură,
carnea umflată în ventuze.

acum viaţa se reînvaţă cu tine –
te ia la ţintă 
grăbită să se muleze pe corp,

să o iei la purtare prin orăşelul ascuns
în carapacea solară. 

duminică, 17 februarie 2013

a fost moarte și a fost viață: dragostea





dacă ar fi să las ceva în urmă – 
semn că între ochiul drept și cel stâng 
e o punte ce scârțîie sub lumile 
urnite din loc – suflând peste geam,
aș înscrie în abur cântecul tău firav – 
cu cât întărești că n-ai voce,
cu-atât mai mult tânjesc după baia de sunet 
din care imagini se-ntorc
pudrate cu neliniștea începuturilor. 
foșnetul pomilor tăiați absoarbe zgomotul
străzii: cartea aceasta o citim 
înlănțuiți de ruginiul frunzelor, îmbrățișând aerul
înainte de a cădea într-o visare ce nu seamănă 
cu nimic din cele ce cad pradă curioșilor.
 

miercuri, 13 februarie 2013

peisaj suspendat





gândurile sunt 
patul de cuie pe care dormi
pământul se-nclină 
cât să te răstorni peste linia vieții
în mașina de curse 
accelerezi
ajungi să nu mai înțelegi un cuvânt 
folosit cu ușurință
ca o spumă de baie 
cu particule de diamant
vino 
sparge bula uriașă
în care plutește autostrada 
unui soare cu dinți
dă-l euglenelor 
cu răul lui de înălțime cu tot

marți, 12 februarie 2013

dă-mi viață din ziua ta




floarea deșertului stinge lumina 
stăm spate în spate
cu șirele spinării lipite 
ochii se mișcă sub pleoape
caut un capăt imaginii rotitoare 
a păunului rănit la picior
ascult pocnetul slab al vertebrelor 
mingea dată printre picioare frigului
și golul din capul pieptului 
strigătul eliberator ținut în frâu
spune ceva orice întoarce timpul 
spre mine apasă pe trăgaci
gloanțele oarbe plâng înfundat

duminică, 10 februarie 2013

7D






am nevoie de tine 
am voie
să rotesc tunelul 
prind din urmă viața
sar 
dintr-un ochi în celălalt
părul se înnegrește 
pisica vine la geam
se prinde cu gheruțele de perdea 
o rupe în fante
le traversez ca o fisă ce te lasă 
să cazi
din zilele tale numărate 
în ploaia măruntă
îți mângâi obrazul 
ca un parbriz ce limpezește
visul