te gândești la atâtea
până îți cad lucruri din
mână
mânia te umple și dă pe
afară
celulele tale suferă
deși ele doar își fac treaba
clipă de clipă fără să
cârtească
n-ai nevoie de alt motiv
să zâmbești
ești apa vie a unui popor
ce te leagă de glie
el respiră o dată cu tine
mănâncă din gura ta
și ține minte tot ce-ai
uitat
dar mai ales că te-ai născut
cu lumea în brațe
4 comentarii:
Ne nastem cu lumea in brate!
Stiti ce este interesant? Tocmai am citit aceste randuri la Nae Ionescu: ,,In adevar, oricine moare, moare in doua feluri. El poate sa moara din momentul in care s-a nascut. In cazul acesta, toata viata lui nu este decat o epuizare lenta a rezervei de viata cu care a venit pe lume. Un om poate sa mai moara si altfel: poate sa inceapa sa moara din momentul in care si-a ratat mantuirea."
Dvs. ati scris despre ,,nasterea cu lumea in brate", eu am facut referire la ,,moartea cu lumea in brate"!
Spor la scris si in toate!
Multumesc, Stefan. Exista, intr-adevar si viata spre moarte. Poezia spune aici despre viata ce se naste avand in sine memorialul genetic al lumii, ca si cum ar avea lumea in brate. Spor si tie in toate!
Am citit cu placere!
Multumesc mult, Petrut!
Trimiteți un comentariu