vineri, 22 februarie 2013

apă vie




te gândești la atâtea 
până îți cad lucruri din mână

mânia te umple și dă pe afară 
celulele tale suferă
deși ele doar își fac treaba 
clipă de clipă fără să cârtească

n-ai nevoie de alt motiv 
să zâmbești
ești apa vie a unui popor 
ce te leagă de glie

el respiră o dată cu tine 
mănâncă din gura ta
și ține minte tot ce-ai uitat 

dar mai ales că te-ai născut
cu lumea în brațe

4 comentarii:

stefan dumitru spunea...

Ne nastem cu lumea in brate!
Stiti ce este interesant? Tocmai am citit aceste randuri la Nae Ionescu: ,,In adevar, oricine moare, moare in doua feluri. El poate sa moara din momentul in care s-a nascut. In cazul acesta, toata viata lui nu este decat o epuizare lenta a rezervei de viata cu care a venit pe lume. Un om poate sa mai moara si altfel: poate sa inceapa sa moara din momentul in care si-a ratat mantuirea."
Dvs. ati scris despre ,,nasterea cu lumea in brate", eu am facut referire la ,,moartea cu lumea in brate"!
Spor la scris si in toate!

Florin Caragiu spunea...

Multumesc, Stefan. Exista, intr-adevar si viata spre moarte. Poezia spune aici despre viata ce se naste avand in sine memorialul genetic al lumii, ca si cum ar avea lumea in brate. Spor si tie in toate!

Petruţ Pârvescu spunea...

Am citit cu placere!

Florin Caragiu spunea...

Multumesc mult, Petrut!