interioare

mă învelesc cu tine fără să mișc o coastă. 

aerul intră-n plămâni ca o mașină de curse

în norii de praf din deșertul cu îngeri și fiare. 

pune-i un deget pe creștet și învârtește

lumea derulată cu încetinitorul, 

va fi destulă vreme să ne tragem deoparte

din calea vorbelor neîmblânzite, să lărgim 

unghiul vederii; ne vom întoarce asupra noastră,

vom scutura anii de noi – gestul atât de la-ndemână 

unei flori: inspiră suflarea ce ne părăsește

și spațiul din jurul ei se întinde 

o dată cu lumina ce călătorește prin el.