luni, 31 iulie 2017

măi tată



plantele s-au suit pe grilaje
stai lângă mine și nu zici nimic
când întorci lumea pe fața cealaltă

sunt lucruri pe care nu le mai știm
ființe pe care le-am ascuns în noi
înnodate la un colț
vezi cum curge
timpul ca o ploaie de vară
sunt fleașcă

durerile au strâns pe sub ochi
niște riduri subțiri

râdeai și plângeai pe masa veche
de sub care ai scos un cadou
legat cu ață roșie
dimineața plutea peste noi
cu soarele-n plisc





vineri, 28 iulie 2017

sub cenușa cerului


urmăresc zborul păsărilor, 
neregularitatea lui odihnitoare  
aceste semne haotice așteptate
în fiecare zi cu obișnuitele gesturi
lungul șir de accidente
își pierde conturul   
ne legăm unul de altul  
și libertatea nu ne sperie
nici timpul agățat la fereastră



miercuri, 26 iulie 2017

spărtură în nori



oboseala e o apă curgătoare
peste care plutesc ca o frunză desprinsă.

s-au întâmplat lucruri ce dau de gândit,
frumoase, triste, înspăimântătoare,
am fost martorii lor și am pus totul în inimă
aceste șocuri electrice
din care ne trezim cu mintea clară
și peste toate, cu inexplicabilul simțământ
că odată cu împuținarea puterilor
câmpul de posibilitate al vieții crește indefinit.

e ziua în care sfântul fără de arginți
ne-a privit sub cupolă
și florile au tremurat de fericire.

una peste alta s-au adunat anii și noi, ca uleiul,
am rămas deasupra,
consumați de flacăra propriei arderi,
ușor legănați de acest cutremur al ființei
ce scapără cum ar țâșni din icoană.