oasele tale miros a levănțică
când alergi prin vântul de seară
fluturând pe buze un cântec
scoate-mă la malul întâmplării
nimic nu rămâne în urmă
când în dragostea noastră
ca printr-un ochean ne uităm
și vedem noaptea strălucind
pe gardul mâncat de ploi
focul de tabără se stinge încet
în amintirea ce alunecă-n vis
purtăm în noi ziua de mâine
frumusețea și spaima îngemănate
sub umbra căzută a închipuirii
viața ne spală în multe ape
o atingem și dăm înapoi
tot ce i-am furat fără să știm,
dar ea e bună și ne primește
la masa ei și totul poate să fie
din nou povestea noastră
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu