luni, 21 septembrie 2015

un pas







între deșertăciune și sublim
nu e decât un pas,
pe care-l deprinzi iar și iar,
ridicându-te ca din arc,
mulțumind pentru suferința
limpezită în ani.

înveți să spui „te iubesc”
fără vorbe.


 

duminică, 20 septembrie 2015

tremolo




mi se zbate indescifrabil
o literă
un vis scăpat din burta absenței
ochiul ca o clepsidră
între văzute și nevăzute –
un șir de dans rotitor, niciodată închis,
ce se risipește odată cu norii


pierdut, regăsit...






numai dacă ai vedea câte ființe
sunt în jur părăsite
trăindu-și viața pe neștiute,
ai putea să uiți de tine
(de necazul tău,
de apăsarea menghinei)
și să tragi un cerc
(cu rugăciunea ta)
în care să intre toți

joi, 3 septembrie 2015

noli me tangere






depărtarea sapă în noi ascunzișuri;
abisul din palmă se zbate
ca un sunet în plasa memoriei.
literatura nu e ca viața,
dar adoarme cu capul la pieptul ei.
în zori, ea se face un perete subțire
pe care-l traversezi de mână cu cuvintele
apărute în fața ta,
neliniștindu-ți anii strânși într-o clipă
– în geanta ei de voiaj –
cu miresme uitate
ale unui trup dumnezeiesc,
de care tânjim în secret
să ne-atingem
crezând.