duminică, 20 mai 2018

înserare





vârfurile copacilor
se leagănă peste câmpia cu maci
visul se coace încet
sub penele anilor
mai e bisericuța lângă noi?

în curtea uncheșului
pisicuțe, cloști, pui de găină,
cocoși, rațe, curcani și un cal
laolaltă ca un șirag de mărgele
se-mprăștie

pământul liniștit
își adâncește în sine urechea
ascultă dunărea

copiii aleargă încoace și-ncolo
fără habar
lăsând ziua să cadă

scapără o lumină

viziru, 18 mai 2018

marți, 15 mai 2018

în zori




o linie roșiatică
taie obrazul cerului
s-au rupt norii
lângă chipul oglindit
dus în amonte de ape
alunecând pe geam
ca un sâmbure de ceață

colțul hainei se-aruncă
peste ochiul zburat din orbită
în risipa de vânt
dragostea e o nucă tare
pe patul de iarbă
care ne leagă de viață