vântul a dat
fereastra de perete,
fotografia prinsă de
cadru a lunecat pe dușmea.
zâmbești de jos, dintre
colțurile îndoite,
cu un aer înțelegător: peste tot auzi
zvonuri de mai rău și
consolarea că omul,
săracul, se descurcă.
până și firele
încurcate ale vieții
spun că așa e.
și cu cât mai greu îți
e, cu atât e mai sigur,
unul și altul, că o să
răzbești,
de parcă ar ști că la
capăt ești tu,
și ființele pe care le
vezi o singură dată
sunt tot mai aproape
de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu