se va
trezi cu ochii la noi
legată
prin nenumărate sinapse de trup
piatră,
pom, vrabie, om, înger vor pluti
în
povestea în care vechi și nou
ies una
din alta fără sfârșit
amintindu-și
că au fost create
din nimic,
cu puterea iubirii
Florin Caragiu
jocul acesta
te învață să pierzi.
ce bucurie,
să te oprești din risipa
câștigului!
când noaptea-i aproape,
să primești
în vedere toate cele ce-apar,
ca pe o
blândă-mpărtășire, o uitare de sine
în
lumina ce-ți dezvăluie chipul.
și cu cele
ce nu ți se-arată
să-mplinești
legământul de taină
ce te
ține treaz la hotar,
pe
altarul dintre lume și Dumnezeu.
Florin Caragiu
La
început n-am fost să știu
Cum se revarsă-n
chip lumina,
Cum tot
ce-apare este viu
Și-n
suflet frământată-i tina.
La
început n-am fost să știu
Cum coasta
viață zămislit-a.
Cum din
oceanul auriu
Pământ cu
pâinea lui ieșit-a.
La
început n-am fost să știu
Cum au
căzut din cer luceferi,
Închipuind
un cer diliu,
Fără de ochi adânci și teferi.
La
început n-am fost să știu
Iubirea
ce mi-a dat ființă,
Nici la
sfârșit n-am fost să fiu,
Dar văd
prin har și prin credință.
Florin Caragiu
