Serile Sinapsa (IX) cu Radu Aldulescu, Catia Maxim și Lucian Vasilescu

“Radu Aldulescu are nu doar ochi de prozator pur-sînge, care ştie ce să decupeze din realitate, cînd să pluseze şi cînd să imprime intrigii un contrapunct liric, ci mai posedă şi o calitate, de fapt, o marcă stilistică inconfundabilă (...): empatia faţă de personaje, compasiunea faţă de ele şi naturaleţea schimbării perspectivelor narative în aceeaşi frază. De cele mai multe ori, ai impresia că naratorul prim al poveştii nu girează naraţiunea, ci doar pune cap la cap diferitele puncte de vedere ale personajelor, astfel încît, dintr-o sumă de subiectivităţi, rezultă o viziune obiectivă. Una, altfel spus, autentică”.

Bogdan Crețu


“Cine mai ține totuși socoteală la nefăcutele din Balcani?” În “Îngerii din Moscopole” (ed. Tracus Arte, 2011), roman de ficțiune istorică zugrăvind căderea cetății Moscopole de la 1788, Catia Maxim ne înfățișează năruirea unei realități, preschimbarea de necrezut a frumuseții și armoniei în haos și dezordine. Tragedia plutește în aer, neputând fi evitată. Legănându-și în noapte spaimele, orașul cotropit degajă “jocul unor misterioase culori”. Ițele se țes, pregătind dansul morții. Lumina își acoperă chipul... Reușind nu numai să ne facă prezentă înaintea ochilor o lume apusă, ci făcându-ne pe noi înșine prezenți în miezul frământărilor ei, autoarea surprinde frumusețea chipurilor strânse dureros sub sarea lacrimilor. “Când a fost ieri, când a fost azi?” Vedem cum în inima vâltorii nebune a istoriei, la atingerea dragostei, timpul se topește ca un fulg.

Florin Caragiu

Poezia lui Lucian Vasilescu se naște ca o afrodită “din spumă de malţ fermentat ca la luvru”. Într-o stare de înserare existențială, ușor blazat, ușor exaltat, pendulând între ironie și melancolie cu o tristă și mirată survolare de sine pe valul lumii care îl urcă și îl coboară, prefăcându-se că îi pasă și chiar păsându-i, punând “sare pe marginea halbei ca pe o rană deschisă”, campion al unei așteptări atât de frumoase încât “ar fi şi păcat să se întîmple ceva”, autorul ne servește un savuros cockteil textual, amintindu-ne că “strada e întotdeauna acolo” și “cea mai pură realitate e mai tare ca noi”.

Florin Caragiu


Începând cu ediția a noua, în cadrul Serilor Sinapsa vom avea un moment aparte dedicat memoriei celor ce nu mai sunt printre noi. În cercul poeților/artiștilor/gânditorilor dispăruți, prima figură evocată va fi cea a poetei Cornelia Maria Savu.


Poezia Corneliei Maria Savu e un îndemn la călătorie pe un drum zguduit de frisonul unei istorii indescifrabile, peste care “moartea se / face ghem ca un câine de pază”, asemeni memoriei “care se tolăneşte pe unde-i / vineri”. Apropierea fonetică catalizează diseminarea înțelesurilor. Așa te poți culca în scrisul propriu “ca-ntr-un sicriu de / plop, uşor, pornit în derivă pe râul amniotic”. Câmpia neagră, scrumul existenței sunt contemplate cu “orizontul înfipt în ochii încă larg deschişi”, semn al unei conștiințe lucide ce realizează, dincolo de pendularea între “clopoţeii efectelor şi dangătul cauzelor”, sau între răfuială și alibi, că “numai dumnezeu poate face / lucruri noi pentru că spaima / de cele vechi nu-i şiroieşte / aurită pe tîmple”.

Florin Caragiu