e în sfârșit primăvară! sângele răscolește-n vine lumina.
încerci să zâmbești: lumea intră la apă,
înghesuind firava alcătuire a lucrurilor
în cornetul de amintire în care sufli
înainte ca ele să ți se-arate.
se joacă ziua cu umbra ta: o scurtează,
o lungește peste apele liniștite ale ferestrei.
dincolo de ea miliarde de ființe așteaptă.
sunt atât de multe că nu le poți
alătura cu mintea. doar uitând - în felul acela
care nu se împotrivește blândei suprapuneri
ce ține ca-ntr-un căuș oceanul de viață - înduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu