În
fiecare moment, în jurul nostru e multă suferință. Raportarea la acest fond
universal de suferință cu o rugăciune iubitoare pentru lumea întreagă este un
act de conștiință ce ne tonifică disponibilitatea de empatizare, simțire
înțelegătoare, jertfă de sine și comuniune. Ne stimulează capacitatea de
participare duhovnicească, care ne împrospătează în același timp disponibilitatea
de a ne bucura de cele bune și frumoase ale vieții. „Sufletul tău, arid
odinioară, se irigă prin suferință”, remarcă Alexandr Soljenițîn. În ultimă
instanță, înțelegerea orizontului acestei suferințe ca taină a iconomiei divine
constituie o umplere de sens a vieții: „Ultimul și cel mai bun lucru pe care
literatura a putut să mă-nvețe este acesta: să înțelegi moartea ca pe o
posibilitate, în direcția opusă, de a atinge viața” (Thomas Mann). În sens
creștin, observă părintele Ghelasie Gheorghe, „Crucea Hristică nu trebuie confundată cu
simbolul ‘crucii laice’, care este doar suferință și pedeapsă. Domnul Hristos a
prefăcut crucea păcatului în Crucea Învierii din păcat”. Supraviețuirea nu se
reduce astfel la o prelungire cu orice preț a intervalului vieții pământești, ci
înseamnă o conectare a acesteia din urmă la Sursa ei mai presus de fire și
dumnezeiască.
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu