„Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se
vor chema” (Mt. 5, 9). Dreptatea însăși ajunge prin ei la împlinire,
căci „roada dreptăţii se seamănă întru pace
de cei ce lucrează pacea” (Iac. 3,
18). Mai mult, pacea lăuntrică este o condiție a vederii lui Dumnezeu: „Căutaţi
pacea cu toţi şi sfinţenia, fără
de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14).
Dumnezeiasca pace, roadă a Duhului Sfânt (Gal. 5, 22)
care covârșește orice minte și păzește inimile și cugetele (Filip. 4, 7) exprimă
însăși actualizarea condiției euharistice a creației: „pacea lui Hristos, întru care aţi fost
chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi
mulţumitori” (Col. 3, 15). Iisus Hristos Însuși este pacea noastră, căci
întrupându-se, a desființat în trupul Său modul vieții înstrăinate de
comuniunea dumnezeiască și toată logica antagonistă ce a pătruns în fire după
Cădere: „Căci El este pacea
noastră, El care a făcut din cele două – una, surpând peretele din mijloc al
despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi
învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou
şi să întemeieze pacea, Şi să-i
împace cu Dumnezeu pe amândoi,
uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia. Şi, venind, a
binevestit pace, vouă celor de
departe şi pace celor de aproape”
(Efes. 2, 14-17).
Împărăția lui Dumnezeu este „dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14, 17). Pacea dăruită de Hristos nu este o pace aparentă, înșelătoare, a compromisului și lașității, ci una care întărește inima, ajutând-o să nu se tulbure și să nu se înfricoșeze în fața încercărilor (Ioan 14, 27), ci să capete îndrăzneală spre a birui rezistența lumii actuale față de voia și iconomia lui Dumnezeu (Ioan 16, 33). Pe acest pământ, pacea este oglindirea slavei și slavosloviei cerești: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
Este adevărat, spune Iisus Hristos: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie” (Mt. 5, 34). Aceasta însă în sensul unei răsturnări a perspectivei asupra păcii, care nu mai este privită ca resemnare fatalistă cu un mod de viață străin lui Dumnezeu, cu orizont închis în moarte, ci ca tăiere a nodului gordian al egoismului și deschidere a zării vieții veșnice.
Împărăția lui Dumnezeu este „dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14, 17). Pacea dăruită de Hristos nu este o pace aparentă, înșelătoare, a compromisului și lașității, ci una care întărește inima, ajutând-o să nu se tulbure și să nu se înfricoșeze în fața încercărilor (Ioan 14, 27), ci să capete îndrăzneală spre a birui rezistența lumii actuale față de voia și iconomia lui Dumnezeu (Ioan 16, 33). Pe acest pământ, pacea este oglindirea slavei și slavosloviei cerești: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).
Este adevărat, spune Iisus Hristos: „Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie” (Mt. 5, 34). Aceasta însă în sensul unei răsturnări a perspectivei asupra păcii, care nu mai este privită ca resemnare fatalistă cu un mod de viață străin lui Dumnezeu, cu orizont închis în moarte, ci ca tăiere a nodului gordian al egoismului și deschidere a zării vieții veșnice.
Florin Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu