Școala Martiriului (90)

În „Imnele Iubirii Dumnezeiești” Sfântul Simeon Noul Teolog vorbește despre dorul curățitor născut din vederea luminii divine ce-i face pe sfinți să urmeze lăuntric patimilor lui Hristos celor dătătoare de viață și înviere: „Eu pătimesc, eu sufăr dureri în sufletul meu smerit, când înăuntrul lui apare clar lumina Ta strălucitoare. Dorul iubitor se cheamă şi este în mine durere”. Modelarea de sine după chipul patimilor și smereniei lui Hristos dăruiește nepătimirea, mai mult, spune în rugăciunea sa sfântul Simeon: „părtăşia cu Tine în pătimiri, urmarea faptelor Tale, smerenia Ta le aduce îndumnezeirea celor ce o caută întru cunoştinţă”. Împlinirea poruncilor lui Dumnezeu poate atrage după sine încercări din afară, batjocuri și rele pătimiri, care însă în mod tainic se prefac în „cinste și slavă”, tot așa cum în sfinți are loc o paradoxală preschimbare ce creează un orizont infinit de înnoire și înaintare în taina dumnezeiască: „Plinătatea lui şi slava luminii va consta în înaintarea într-un abis şi într-un început fără sfârşit. Şi precum având pe Hristos ca Cel ce a luat chip înăuntrul lor, îi stau alături Celui ce luminează în mod neapropiat, aşa sfârşitul se face în ei începutul slavei şi – ca să-ţi fac ideea mai clară – în sfârşit vor avea începutul şi în început sfârşitul”.

Florin Caragiu