Mulți oameni care se luptă să facă în viață ceva memorabil trăiesc cu frica de a nu rămâne în istorie. Se tem că numele lor se va pierde, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea covârșitoare a înaintașilor noștri. Acest simțământ cuibărit în om generează uriașe frustrări, făcând loc unor neliniști, tulburări, invidii, îngâmfări, vanități, uri, mândrii, agresivități, deznădejdi ascunse etc., ce-i macină sensibilitatea duhovnicească. De aici vin carierismul meschin, zbaterea de a ajunge în centrul atenției publice, pentru a acumula bani, putere, faimă, relații ș.a. Se uită însă un lucru esențial: istoria scrisă de oameni nu este aceeași cu istoria lui Dumnezeu, în care, spune Scriptura, „oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa” (Luca 14, 11). Căci Dumnezeu „celor smeriţi le dă har” (I Petru 5, 5).
În ce fel se va vădi lucrul fiecăruia în hotarul înfricoșat al veșniciei? Spune Sfântul Apostol Pavel: „După harul lui Dumnezeu, cel dat mie, eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte. Dar fiecare să ia seama cum zideşte; Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos. Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie. Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua (Domnului). Pentru că în foc se descoperă, şi focul însuşi va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia. Dacă lucrul cuiva, pe care l-a zidit, va rămâne, va lua plată. Dacă lucrul cuiva se va arde, el va fi păgubit; el însă se va mântui, dar aşa ca prin foc. Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi. Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor”. Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte”” (I Cor. 10, 20).
Așadar, întrucât „în foc se lămureşte aurul, iar oamenii cei plăcuţi Domnului, în cuptorul smereniei” (Ecclesiasticul 2, 5), se va întâmpla ca în spusele Mântuitorului către Sfântul Petru Apostolul: „Şi mulţi dintre cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă întâi” (Marcu 10, 31).
Lăcomia, mândria și slava deșartă sunt strâns legate de această frică vicleană, care pe de o parte ne motivează să fim competitivi, dar pe de alta, deformându-ne lăuntric, ne lipsește atât de modul firesc de a fi, cât și de harul cel mai presus de fire. În ispitirea de pe munte, Iisus Hristos răspunde la aceste tentații în trei rânduri: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău” și „Domnului Dumnezeului tău să te închini și Lui singur să-i slujești” (Matei 4, 4, 7, 10). Primirea revelației dumnezeiești, oprirea de la păcate și închinarea cu roadele dragostei, credinței și faptelor bune sunt remediile angoasei noastre ascunse. Ne eliberăm de ea atunci când cunoaștem cu adevărat că „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor (Iacov 1, 17).
Să ne străduim să ne învrednicim a fi scriși în Cartea Vieții mai degrabă decât a rămâne un nume presat între filele istoriei omenești vremelnice. Nenumărați sfinți necunoscuți și oameni ai lui Dumnezeu neștiuți au făcut-o, de aceea se spune că la învierea de obște vom fi foarte surprinși în așteptările noastre, cultivate prin frica deșartă de a nu rămâne în istorie...
Florin
Caragiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu