în depărtare

tot mai mulți se plâng de dureri de picioare

și totuși se mișcă. 

glasul ni se șterge ca un contur al unui fetus ghemuit.

nu renunțăm la această clipă în ruptul capului.

o împingem ca pe o poveste în altă poveste.

căldură mare, monșer! a fost soare și a fost ploaie:

locul în care te-ai născut este acum pustiu –

la plecare, tragi peste el cerul. 

Poem de nedespărțire

 (lui Carmen)

Trei luni. Vântul bate plăcut.

Când pleacă un spirit nobil,

lasă în fiecare lucru rămas

o strălucire de gând,

o pâlpâire de suflet.

Acum știu de ce – după ce ai plecat –

iubesc mai mult lumea,

de ce îmi apare mai vie, mai plină de nuanțe.

Și chiar nimic nu-i mort pe de-a-ntregul.

Ne vom revedea

într-un loc în care voia se lasă blând luminată

și dragostea dă consistență prezenței.

Ca și cum ai fi ieșit acum o clipă din cameră

aștept să apari,

zâmbind cu subînțeles,

cu inegalabila bucurie de a recrea – numai privind –

spațiul.

Ai văzut deja multe neajunse în văz

ori auz pământesc.

Cuvintele și-au răsucit sensurile

spre un viitor care crește în inima clipei.

„Departe” înseamnă de-acuma „aproape”.