durerea că nu poți face mai mult
sapă tunele în uitarea de sine
la marginea pădurii, peste lac
cineva așteaptă în luptă cu ceața
albind sufletul pe piatra orei
în racursiul lumii
când ți-e mai dragă
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu