soarele împușcat între nori
atinge în treacăt pădurea
sprijinindu-se de un copac înclinat
ne purtăm pe autostradă
trena de gânduri
totul e viu
suflat cu lumină
în retrăirea tăcută a începuturilor
somnul ne frământă pe scaune
ne odihnim privirea pe geam
unde imagini mereu noi se perindă
mori de vânt agață aerul
modelat de pâlcuri verzi
ne întoarcem acasă cu inima-n dinți
traversăm apa nesfârșită a memoriei
călcând pe clipele risipite în noi
străbatem podețele satelor
suspendate peste râuri repezi
ce duc la vale istoria
în locuri de odihnă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu