epectază

dacă ți se pare că te poți plictisi de bine,

n-ai gustat din el. doar în lipsa lui,

chiar dacă la început te poți îndulci de un foc de artificii,

totul tinde să devină uniform, monoton, fără culoare.

binele adevărat adâncește vederea, înțelegerea, simțirea, simțurile,

participarea trează la cele ce se-ntâmplă. lumea sa

nu e una fără contraste, cu floricele și zâmbete permanente,

ci una cuprinzătoare, a înălțimilor, prin elevare și dor dumnezeiesc,

a abisurilor, prin pogorâre de sine cu smerenie și compasiune,

a celor de aproape, prin disponibilitate și dăruire,

a celor de departe, prin zborul întins al rugăciunii,

a celor de zi cu zi, prin răbdarea însuflețită de dragoste.

binele te pune cu simțire înțelegătoare în locul fiecărei ființe

urmând iconomiei divine ce poartă de grijă în fel și chip tuturor

și se înnoiește pe măsură ce este pus în lucrare

încât prin el și întru el înaintăm la infinit, unde toate se fac noi.