Prezentare a volumului Dianei Caragiu „Respiră cu mine” (ed. Vinea, 2014), în cadrul rubricii Piața cărților, revista Discobolul, 2016, vezi http://www.usr-alba.ro/images/discobolul/discobolul-220-222.pdf, pp. 92-93.
Puține informații avem despre poeta Diana Caragiu. A publicat în 2014, la Editura Vinea, volumul de debut „Respiră cu mine”, în care o serie de referințe creștine sunt amestecate cu motive mirene, aproape toate înscrise sub semnul pietății. Și poeta a învățat să introducă dimensiunea profană, care e specifică timpului său, în siajul unor simboluri sacre, în strânsă legătură cu orientatea estetică actuală: „am trecut pe lângă mine și mi-am dat seama/ era bâlci duminica Tomii când mă îndoiam/ și mă urcasem în cârca timpului/ și-mipuneam degetul pe rana cerului/ în sângele lui m-am privit ca într-o oglindă”.
„Respiră cu mine” este cartea de debut a unei poetese pentru care sfiiciunea, delicatețea, expresivitatea, jocul, infuzate cu vitalitate și speranță, fac parte din recuzita curentă. Nonconformismul ei cu accente suprarealiste ține de felul cum face sinteza realului la care ajunge, la care are acces, dar partea pozitivă a imaginarului ei este mai puternică decât cea negativă. Sloganurile metonimice din această construcție lirică ies deseori în evidență: „numele meu a căzut de pe buzele tale/ se rostogolește în zăpadă// azi ai făcut un Om/ fericirea e gătită de plecare// în ghete i-am pus ziua de mâine”; sau „estetica mi se așază pe limbă și geme// tăcute sunt căile tale/ numele ți-l șoptesc în palme” etc. Putem spune, fără să greșim prea mult, că poemele acestea nu vor merge în infern.
Diana Caragiu a învățat repede, se pare, să se așeze în zona exploziei „luminoase”, utilizând o poezie a notației telegrafice, în contexte simple, unde deseori surprinde dinamica bună, sincronizată, a timpului său. Stă departe de intimitățile feminine, cultivate intens de generațiile de după nouăzeci, și respiră cu partea candidă a acestei lumi: „ziua de ieri îmbrăcată în ziua de azi/ rătăcește pe străzile unui oarecare mâine// degeaba îți tai călcâiul/ pantoful acesta nu-I pentru tine/ cum nici paharul acesta/ pe care n-ai să-l bei până la capăt”. Nicolae Țone, redactorul de carte, notează: „Textele ei sunt complice cu realul până la un punct, acest punct fiind ales deloc întâmplător, pentru că dincolo de el are loc o explozie a imprevizibilului care aruncă logica în coșul cu locuri comune.”
„Respiră cu mine” este, până la urmă, chemarea pe care ne-o face o poetă la începutul carierei sale. Ne invită la o anume realitate, cât respirația ei este vie și neliniștită. Nu știm ce va urma și dacă va reuși să se desprindă de primul său contact cu epiderma lumii.
Poemul ales:
Recviem
pe ulița asta plouă mereu
mărunt și tăcut
poeme fumate prea mult
tuberculoase zac pe caldarâm
mă ascund după timp ca un copil după fusta mamei
și-mi despletesc cuvintele să văd cât de lungi mi-au crescut
pe-o sârmă, durerea își caută echilibrul
deasupră-i câțiva corbi amețiți cască plictisiți
hei, le strig eu
e oarbă, surdă și seacă
în ultimul timp am hrănit-o cu sonda
apoi a venit o lumină blândă care s-a prăbușit peste cuvânt
și cuvântul n-a fost al meu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu