Doamne, apără acest popor de cei ce înţeleg să-şi extermine, fie şi indirect, semenii! Fă să iasă din istorie pe cei lipsiţi de orice umbră de omenie, pe cei ce fac păcat strigător la cer când lasă omul să ajungă sub pragul de supravieţuire. Ei se fac că nu văd disperarea sa, dar sufletul săracului se va cere din mâinile lor, şi dacă de judecata oamenilor vor scăpa, nu vor scăpa de Judecata lui Dumnezeu.
Păcatele noastre sunt multe.
Mulţi dintre noi ne-am omorât pruncii, am osândit, urât şi batjocorit sau bârfit pe aproapele, am făcut păcate ca nisipul mării, dar nu-ţi întoarce faţa Ta de la noi. Merităm pedeapsa, dar revarsă peste noi îndurările Tale.
Izbăveşte-ne de cei ce lasă fără mijloace de subzistenţă bătrânii, care au muncit o viaţă ca să fie acum practic lipsiţi de mijloace de supravieţuire sau de putinţa de a cumpăra medicamente care să-i ţină în viaţă.
Scapă-ne de cei care, fără frică de Dumnezeu şi fără să se ruşineze de oameni, îi lasă pe părinţii săraci lipsiţi de mijloacele de a-şi hrăni şi creşte copiii.
Doamne, luminează mintea bogaţilor, ca să vadă că, atunci când oamenii mor lângă ei de foame şi se zbat în sărăcie cruntă, a avea bani şi a nu-i folosi pentru salvarea aproapelui este un mare blestem pe care singuri şi-l atrag pe capul lor şi al neamului lor.
Doamne, ştiu bătrâni pe care medicamentele îi ţineau în viaţă şi care acum nu şi le mai vor lua pentru că nu vor mai avea cu ce.
Dacă asupra unei ţări nimereşte un cutremur, o calamitate, sar toţi să ajute pe cel nenorocit. Dar acum oare nu e o catastrofă, când se va ajunge sub orice prag al subzistenţei? Săracul strigă si nu are pe nimeni să îl ajute. Dacă o mică jertfă ar face de bunăvoie bogaţii, ar mai respira săracul. El îşi îndură sărăcia, dar laţul se strânge în jurul gâtului său tăindu-i suflarea.
Auzi rugăciunea deznădăjduită a celor fără apărare!
Ajută-ne să ne curăţim de păcatele noastre, ca să ne putem schimba în bine si să fim feriţi de a fi părăsiţi de harul Tău, ca să nu ajungem pradă tuturor nenorocirilor şi stăpânirilor crude.
Miluieşte pe toţi, îndreaptă-i pe toţi, miluieşte-i cu darul şi certările Tale pe vrăjmaşii noştri, ca să se întoarcă spre Tine şi să se facă slujitori ai dragostei Tale, lepădându-se de mamona.
Quanta Magazine: The Year in Math
Acum 4 zile
5 comentarii:
AMIN!
Foarte frumos. Amin!
superb
rugaciune zguduitoare ca si viata noastra cea zguduita..sa de dzeu sa fie auzita..ca mare nevoie avem ..
Amin, bardule, drag suflet frumos. N-avem voie sa fim naivi. Istoria lumii şi-a răstignirii divinului ne încredinţează că slujitorii mamonei şi prostia omenească n-au leac. Măcar de pustia suferinţei pe care o merităm ne-ar aduce împreună, strigătul tău în deşertul existenţei noastre să fie ascultat de Domnul.
Trimiteți un comentariu