duminică, 7 octombrie 2012

paris




acele lucruri de care nimeni nu-şi mai aduce aminte
plutesc în cântecul unei flaşnete
spre care-ntorc capul statuile cu păsări pe creştet:
timpul lor e o fântână în trepte – 
îi dau roată hulubii.

flori roşii tâşnesc din tulpini şi noi din vise
cu aerul de noutate al sângelui.

se cutremură tâmpla ta peste ape,
lângă minuscule corăbii cu pânze:
prin acvarii, vedem graba cu care degustătorii
uită-n pelicula fină-a dorinţei vitralii şi praguri. 

2 comentarii:

stefan dumitru spunea...

E un poem-traire-amintire?
Ati lipsit o vreme...Chiar ati fost la Paris?

Florin Caragiu spunea...

Am fost la Paris, da, e o compozitie-montaj, mai degraba decat simpla amintire, insa, sigur, elementele au legatura cu calatoria noastra.