nu te mai lupţi cu acest rău: viaţa
e-n mâinile Domnului. armata de detractori –
nisipii, ca o dună gata s-acopere frumoasele chipuri
adâncite în aerul tare, sub atracţia unor privelişti
ce nu-s altfel decât încrustate-n tristeţea
fericită a inimii – nu află în vârful cuţitelor
decât răvăşitoarea absenţă a pragului.
ura lor e o pânză ce le-acoperă faţa;
veninul cuvintelor rămâne pe limba lor,
neştiind ei de unde vin, unde se duc
cei ce sufletu-şi pun pentru risipitorii ce uită departe
casa unei îmbrăţişări plutind – peste chinul uitării –
ca o aducere-aminte. un ac pluteşte-n sângele
acestor trişti cavaleri ai invidiei, ascunşi
sub masca unor îndeletniciri sanitare:
ei morţii împotriva viilor îi asmut. ci tu
în gipsul feţelor sapi un tunel: aşa cum sunt,
îi iubeşti. iar suferinţa ce-i macină,
fără să ştie, luminează insesizabilul gest.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu